Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova?! Statistica îi dă fiori tehnicianului înaintea derby-ului cu FCSB, care îi poate fi fatal: diferență enormă la capitolul victorii între cele două rivale în ultimii zece ani! SPECIAL

Sursa foto: colaj ProSport
Vezi galeria foto - 7 poze

Zilele lui Costel Gâlcă pe banca Universității Craiova sunt numărate după ce oltenii au bifat un singur succes în toate competițiile în ultimele două luni, iar tehnicianul în vârstă de 52 de ani pare să aibă o misiune imposibilă în încercarea de a-și salva postul.

După „șocul” din Cupa României, 0-1 cu divizionara secundă Metalul Buzău, antrenorul care a cucerit „tripla” cu FCSB în 2015 se află în fața unui meci capital tocmai în fața formației roș-albastre. Soarta lui pare a fi deja pecetluită, însă un succes neașteptat în derby-ul cu bucureștenii i-ar putea îndulci atât pe suporterii olteni, cât și pe patronul Mihai Rotaru.

Cu toate astea, statistica nu este de partea lui Costel Gâlcă. De la promovarea din 2014, cele două echipe s-au întâlnit de nu mai puțin de 37 de ori, iar diferența de victorii este de-a dreptul covârșitoare în favoarea campioanei României.

Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova?! Statistica îi dă fiori tehnicianului înaintea derby-ului cu FCSB

Deși ultimele sezoane înregistraseră o urmă de progres pentru gruparea din Bănie în duelurile cu FCSB, derby-urile din campania precedentă au fost adjudecate din nou, fără mari emoții, de roș-albaștri. Universitatea Craiova a bifat și ea un succes, 2-0, în finalul play-off-ului, pe 6 mai 2024, însă la ora jocului trupa lui Elias Charalambous era deja matematic noua campioană a României, astfel că meciul avea o miză reală doar pentru olteni.

În rest, toate celelalte trei partide, două în sezonul regular și unul în play-off, au fost câștigate fără drept de apel de clubul patronat de Gigi Becali, trei victorii fără gol primit, golaveraj 8-0 în favoarea bucureștenilor: 3-0 la București și 3-0 la Craiova în sezonul regular, dar și un succes cu 2-0 în debutul play-off-ului, pe Arena Națională.

Echipele de la FCSB – Universitatea Craiova 2-0, 7 aprilie 2024 – ultimul duel „cu miză”

FCSB: Târnovanu – Crețu, Ngezana, Chiricheș, Radunovic – Lixandru, Șut, Olaru (C) – Popescu, Miculescu, Coman
REZERVE: Vlad, Udrea – Dawa, Haruț, Antwi, Alhassan, Pandele, Radaslavescu, Toma, Popa
Antrenor: Elias Charalambous

UNIVERSITATEA CRAIOVA: Popescu – Vlădoiu, Maldonado, Badelj, Căpățînă – Mekvabishvili, Crețu (C) – Baiaram, Houri, Ivan – Blesa
REZERVE: Lazar – Silva, Bancu, Soiri, Screciu, Kozulj, Mateiu, Danciu, Bană, Cîmpanu, Koljic, Markovic
Antrenor: Ivaylo Petev

Bilanț dezastruos pentru olteni în ultimul deceniu! Soarta lui Gâlcă, pecetluită?

După ce trupa lui Costel Gâlcă a suferit un nou eșec umilitor în Cupa României, 0-1 cu Metalul Buzău, și a ajuns la o singură victorie în nouă meciuri din 31 august până în prezent, soarta antrenorului pare să atârne de duelul de foc împotriva campioanei României, însă statistica nu e deloc de partea oltenilor.

În afara victoriei amintite mai sus bifată de Universitatea Craiova în finalul ediției precedente, FCSB a adunat patru victorii în ultimele cinci meciuri directe, iar diferența este enormă când luăm în considerare toate derby-urile disputate din 2014 până în prezent, de când oltenii au promovat în primul eșalon.

În toate cele 37 de dueluri directe disputate în ultimul deceniu în campionat și Cupa României, FCSB a adunat nu mai puțin de 25 de victorii, de aproape patru ori mai multe comparativ cu cele 7 succese bifate de olteni! 5 partide s-au încheiat la egalitate. Golaverajul este, de asemenea, semnificativ în favoarea campioanei României: 65-31.

Cinci din cele șapte succese ale Universității Craiova au fost înregistrate „acasă”, pe stadionul Ion Oblemenco, însă chiar și în Bănie roș-albaștrii au un bilanț net superior. Din 19 întâlniri, în nu mai puțin de 13 rânduri s-a impus FCSB chiar în casa oltenilor!

Primul „11” pregătit de FCSB pentru meciul cu Universitatea Craiova

Cu 24 de ore înainte de derby-ul fatidic din Bănie, ProSport a dezvăluit, în exclusivitate, primul „11” pregătit de antrenorul Elias Charalambous și patronul Gigi Becali la FCSB pentru duelul cu Universitatea Craiova.

În absența căpitanului Darius Olaru, accidentat, după ce a suferit o ruptură musculară în meciul cu Dinamo din Cupa României, campioana pregătește o formulă ultra-ofensivă, cu cinci jucători de atac în teren.

Târnovanu – Creţu, Dawa, Ngezana, Radunovic – Şut, Fl. Tănase, Băluţă – Oct. Popescu, Bîrligea, Miculescu.

Publicat: 02 11. 2024, 23:00