Cristi Balaj, detalii din interior după ce patronul lui CFR Cluj, Neluțu Varga, și-a anunțat retragerea din fotbal: „Este dezgustat! A folosit niște termeni la adresa FRF pe care nu vreau să-i reproduc”

Cristi Balaj, președintele echipei CFR Cluj, a reacționat după ce patronul Neluțu Varga și-a anunțat retragerea din fotbal imediat după remiza cu Universitatea Craiova.

Cristi Balaj, detalii din interior după ce patronul lui CFR Cluj, Neluțu Varga, și-a anunțat retragerea din fotbal

Meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova s-a disputat duminică seară, în cadrul etapei a șaptea a play-off-ului din Superliga, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, după golurile marcate de către Muhar, în minutul 66, respectiv Ivan, în minutul 69.

Imediat după această partidă, Neluțu Varga și-a anunțat retragerea din fotbal, fiind extrem de revoltat după deciziile de arbitraj luate de către „centralul” Radu Petrescu.

La scurt timp după anunțul lui Neluțu Varga, Cristi Balaj a oferit detalii despre starea patronului. Acesta este cu adevărat cu gândul la retragerea de la CFR Cluj.

(n.r. despre Neluțu Varga) Este dezgustat! A folosit nişte termeni la adresa FRF pe care nu vrea să-i reproduc. Din ceea ce am citit, se gândeşte la plecare. Dar este un luptător, un om care nu depune armele, a câştigat mult pentru că a ştiut să piardă, să sufere, nu ştiu ce se va întâmpla.

Situaţia financiară s-a îmbunătăţit, e mult diferită şi schimbată în bine, faţă de ceea ce am găsit. Indiferent dacă am fi câştigat sau nu campionatul, aceşti paşi ar fi trebuit să se facă, încercăm să clădim. Dacă nu va exista finanţator, dacă nu va reveni domnul Varga la sentimente mai bune, este greu să faci ceva fără sprijin.

Dacă nu ar fi existat CFR Cluj, am fi fost mult mai jos decât suntem acum. El pierde mai mult dacă pleacă, mi-e greu să plec…are multe defecte, dar fricos nu este. Ştie să ducă multe lupte grele, şi-a exprimat nemulţumirea, nu ştiu dacă e cel mai bun mod.

(n.r. atmosfera din vestiar) Jucătorii au avut liber azi. Erau dezamăgiţi, unii scârbiţi de ceea ce se întâmplă. Nu înţeleg, pentru că sunt faze asemănătoare, dar decizii diferite de fiecare dată împotriva CFR-ului.

Deocamdată avem şanse pentru Europa, ne concentrăm pentru următoarele partide. CFR este singura echipă care a făcut ceva în fotbalul internaţional, deci a meritat să câştige titluri”, a spus Cristi Balaj, potrivit Antena Sport.

„Cei mai mari hoți sunt arbitrii. Eu ies din fotbal, nu mai înghit această hoție a Federației Române de Fotbal. E făcut de hoți acest sistem ieftin. E premeditat, de asta nu au vrut să cumpere sistemul din Belgia. Pe mine m-au pierdut ca investitor în fotbal. E ultima mea intervenție”, a fost prima reacție a lui Neluțu Varga, după remiza cu Universitatea Craiova, potrivit Digi Sport.

Publicat: 08 05. 2023, 18:06