Cristi Balaj îi dă peste nas lui Dan Petrescu, după ce a fost anunțată sosirea lui Andrea Mandorlini la CFR Cluj: „Să-mi spuneți ce antrenor din România a mai făcut asta!”
Cristi Balaj, președintele echipei CFR Cluj, a vorbit despre sosirea lui Andrea Mandorlini, antrenorul italian în vârstă de 62 de ani, în România.
Cristi Balaj îi dă peste nas lui Dan Petrescu, după ce a fost anunțată sosirea lui Andrea Mandorlini la CFR Cluj
Cristi Balaj a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Andrea Mandorlini și a ținut să evidențieze ce CV impresionant are italianul, după ce Dan Petrescu a declarat că nu va mai reuși niciun antrenor să repete performanțele sale la CFR Cluj.
Antrenorul italian ar urma să ajungă la Cluj miercuri seară, iar a doua zi este programată reunirea lotului lui CFR Cluj.
„Pe 15 iunie ne reunim, mai puţin cei nouă jucători de la naţionale. E cum am explicat cu antrenorul. După ce a reziliat Dan Petrescu, am apăsat acceleraţia, ne-am concentrat pe un singur antrenor, chiar dacă aveam variante de rezervă.
Am început să purtăm discuţiile cu Mandorlini, care în principiu e de acord. Nu întâmplător miercuri seara e aşteptat la Cluj şi urmează să avem discuţii detaliate, să le punem pe hârtie. Până nu semnăm, nu avem nimic special. Ne-am consultat cu el, l-am informat despre reunirea lotului, cantonamentul, meciurile amicale şi aşa mai departe.
Am avut nevoie de un antrenor care cunoaşte sau a mai fost implicat în fotbalul românesc, care a avut rezultate, un antrenor care are un CV bun. Are 150 de meciuri antrenate în Serie A. Are cifre şi în Serie B şi e un antrenor care are baza de pregătire şi şcoala italiană Coverciano.
Echipa CFR-ului arăta diferit în mandatul lui faţă de cum arată acum. Trebuie să recunoaştem şi să facem diferenţa între inactivitatea unui jucător şi cea a unui antrenor. Ar fi fost o problemă dacă nu se mai uita la meciuri sau la fotbal.
Fotbalul românesc nu prea a avut antrenori cu asemenea CV. Nu e uşor să antrenezi atâtea meciuri, atâtea echipe şi să ai un CV atât de stufos.
Nu prea am avut antrenori de nivelul lui în România. Să-mi mai daţi un antrenor din România care a mai antrenat 150 de meciuri în Serie A. Nu suntem nici Real Madrid sau Barcelona, ca să ne permitem orice”, a spus Cristi Balaj, potrivit Orange Sport.
Andrea Mandorlini a mai antrenat-o pe CFR Cluj în sezonul 2009-2010. Italianul le-a mai pregătit pe Triestina, Spezia, Vicenza, Atalanta, Bologna, Calcio Padova, AC Siena, Sassuolo și Chievo Verona.
Dan Petrescu nu crede că va mai face vreun antrenor performanță la CFR Cluj
După ce a plecat de la CFR Cluj, Dan Petrescu a dat cărțile pe față și a vorbit și despre posibila numire a lui Andrea Mandorlini în Gruia.
„(n.r. rămâne o uşă deschisă la CFR?) Eu cred că mi-am făcut datoria şi este greu ca un antrenor să repete performanţele astea în următoarea sută de ani. Cine mai poate să facă ce am făcut eu în campionat şi europa?
(n.r. este posibil ca Mandorlini să ajungă cu CFR în grupele Ligii Campionilor?) Cum să ajungă în grupe de Champions League dacă nu joacă în UCL? Eu vorbesc de 5-6 ani la rând să aibă performanţele astea. Dacă mergi în grupele Champions League, nu înseamnă că ai avut rezultate mai bune decât mine.
Asta e realitate, daca vă place sau nu. Ştiu că multora nu le place, dar asta e realitatea”, a spus Dan Petrescu, potrivit Orange Sport.