Cristi Balaj, reacție tăioasă după ce Gigi Becali s-a bucurat de rușinea suferită de CFR Cluj în cupele europene: „Asta este diferența dintre noi! Fotbalul te pedepsește”. EXCLUSIV

Cristi Balaj i-a oferit o replică lui Gigi Becali, după ce s-a bucurat că CFR Cluj nu s-a calificat în grupele Conference League.

CFR Cluj a fost eliminată din play-off-ul Conference League de Pafos, după ce, în meciul retur, ciprioții s-au impus cu scorul de 3-0. Manșa tur a fost câștigată de ardeleni cu 1-0.

Cristi Balaj, reacție tăioasă după ce Gigi Becali s-a bucurat de rușinea suferită de CFR Cluj în cupele europene

Cristi Balaj s-a arătat deranjat de faptul că Gigi Becali s-a bucurat de insuccesul suferit de CFR Cluj în cupele europene și a avut o replică pe măsură.

„Noi nu putem decât să-i felicită pe cei de la FCSB, pentru că au reușit să intre într-o competiție europeană. Sperăm să aducă cât mai multe puncte pentru fotbalul românesc. Asta este diferența dintre noi. În primul rând, ne-a interesat de ceea ce facem noi, nu de ceea ce pățesc adversarii, pentru că fotbalul te pedepsește”, a declarat Cristi Balaj, în exclusivitate, pentru ProSport.

FCSB, echipa patronată de Gigi Becali, s-a calificat în Europa League, după ce, în play-off, a trecut de LASK Linz.

Cum a comentat Gigi Becali eliminarea lui CFR Cluj din cupele europene

„Am avut două bucurii. Am avut calificarea (n.r. calificarea FCSB-ului în faza Europa League), dar și faptul că a pierdut CFR Cluj.

Am crezut că a bătut CFR cu 3-0, dar apoi a fost o bucurie la fel de mare, necalificarea lor. Eh, am vrut să fac și eu o glumă.

Când ai o calificare, nu mai ai emoții foarte mari. Era diferența de bani, față de Conference League.

Nu sunt lacom, disperat după bani, dar lumea trebuie să înțeleagă că fără bani nu pot face echipă mare de Liga Campionilor.

Eu trebuie să măresc salariile, ca să țin jucătorii, altfel pleacă. Acum sunt aproape dublu banii din Europa League, față de Conference”, a spus Gigi Becali, zilele trecute.

În Superliga, CFR Cluj se află pe locul 4, cu 13 puncte obținute după șapte etape jucate. În următoarea partidă de campionat, ardelenii o vor întâlni, acasă, pe campioana FCSB.

Publicat: 02 09. 2024, 18:39
Actualizat: 02 09. 2024, 18:44