Cristi Balaj a venit cu un verdict clar în legătură cu cele două faze controversate petrecute în partida FCSB – Petrolul Ploiești! Ce hotărâri ar fi trebuit să ia arbitrul, în viziunea președintelui de la CFR Cluj.
Cristi Balaj, cel care ocupă funcția de președinte al formației din Gruia, a venit în apărarea FCSB după partida cu Petrolul Ploiești. Acesta este de părere că gruparea antrenată de Elias Charalambous a fost dezavantajată de arbitri.
Remiza obținută de FCSB în fața „lupilor galbeni” a creat mari controverse și nemulțumiri în tabăra „roș-albaștrilor”, Cristi Balaj considerând că bucureștenii au fost sancționați pe nedrept.
De altfel, campioana României a acuzat că a pierdut două puncte din pricina unor erori de arbitraj comise în partida cu Petrolul Ploiești din etapa cu numărul 10 a Superligii. FCSB a contestat eliminarea lui Mihai Popescu, faptul că Jyry nu a primit cartonaș roșu, dar și golul lui Alexandru Tudorie, cel care a adus egalarea.
„La acea lovire din spate, cu cotul, care a provocat și acea plagă, lucrurile sunt clare. (n.r. – Adică e roșu?) Din păcate da. Iar legat de golul înscris mi-am expus punctul de vedere și ți l-am expus și ție.
Eu zic că e fault în atac. Dacă la fault lucrurile sunt sensibile, atunci când lovești un adversar la nivelul capului, din spate, cu cotul și îi provoci o plagă, acolo lucrurile sunt clare. Și pot să greșesc si eu”, a spus Cristi Balaj, conform Fanatik.ro.
Și fostul arbitru Ion Crăciunescu a analizat modul în care a fost arbitrat meciul FCSB – Petrolul Ploiești, scor 1-1, el spunând că la golul înscris de Alexandru Tudorie nu a fost comis un fault asupra lui Ștefan Târnovanu.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F05%2FIon-Craciunescu-l-a-scos-din-sarite-pe-Gigi-Becali-cu-o-intrebare-simpla-Reactia-patronului-FCSB-in-direct-la-TV-%E2%80%9ENe-luam-la-misto-Eu-am-intuitia-stapanului.jpg)
„Târnovanu trebuie să știe că e protejat în suprafața de protecție, picioarele sunt, dar mâna nu. E o fază care trebuie să îi dau credit arbitrului. Portarul nu are mingea în mâni, nu se duce la portar și îl atacă. E contact, dar fault nu”, a spus Ion Crăciunescu.
După remiza obținută cu Petrolul Ploiești, FCSB se situează pe locul 11 în clasamentul Superligii, cu 10 puncte adunate, ultimele două poziții din play-off fiind ocupate de CFR Cluj și Petrolul Ploiești, ambele cu câte 15 puncte acumulate.