Tras pe linie moartă la CFR Cluj, Cristi Bălgrădean pleacă! Semnează cu marea rivală? „Ei stabilesc şi poartă discuţiile, negociază”

Cristian Balgradean in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si CFR Cluj, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, vineri 18 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Cristian Bălgrădean (34 de ani) a ales să plece de la CFR Cluj, unde nu mai era dorit, și a luat o decizie surprinzătoare.

UPDATE! Preşedintele celor de la Universitatea Cluj, Radu Constantea, a declarat pentru PrimaSport: „Momentan, nu e nimic! La Universitatea Cluj, partea sportivă e gestionată de managerul sportiv şi de antrenori. Ei stabilesc şi poartă discuţiile, negociază. Sunt la curent cu ce se întâmplă, dar dorinţa ţine de partea sportivă, ea face analiza şi ia deciziile. Suntem foarte atenţi cu ce se întâmplă pe piaţa transferurilor, iar dacă o să considerăm că mai e nevoie de cineva, vom discuta”.


Se pregătește o nouă mutare șoc în fotbalul românesc! Campioana CFR Cluj l-a adus pe italianul Scuffet, moment în care Cristi Bălgrădean a înțeles că nu va mai avea decât foarte rar șanse de a prinde tricoul de titular. Fostul portar de la Dinamo, FCSB sau Universitatea Craiova a hotărât să plece din Gruia și va semna cu rivala formației lui Dan Petrescu.

Potrivit informațiilor GSP, Cristi Bălgrădean a bătut palma cu Universitatea Cluj, unde își va petrece următoarele trei sezoane.

Cristi Bălgrădean trece de la CFR Cluj la rivala U Cluj

Cristi Bălgrădean este al doilea fotbalist „cu nume” care trece din barca lui CFR Cluj în cea a rivalilor după ce U Cluj a revenit, în această vară, în prima divizie.

Portarul campioanei României va schimba, astfel, doar clubul pe care îl reprezintă, dar nu și orașul. Potrivit informațiilor aceleiași publicații, Cristi Bălgrădean ar fi ajuns la un acord cu oficialii campioanei privind banii pe care îi acea de recuperat și va semna cu U Cluj din postura de jucător liber de contract.

Înaintea startului sezonului, Alex Chipciu, de asemenea tras pe linie moartă de antrenorul Dan Petrescu, a ales să lase tricoul vișiniu pentru cel alb-negru. Fostul fotbalist de la FCSB s-a lovit, însă, de protestele agresive ale suporterilor „șepcilor roșii”, care cu greu au acceptat acest transfer.

„Nu este nimic de negociat / Nu vrem șobolani în negru și alb!”, este mesajul pe care l-au afișat suporterii lui U Cluj la intrarea în stadion în momentul în care Alex Chipciu s-a hotărât să se alăture trupei antrenate, la acel moment, de Erik Lincar.

Publicat: 28 08. 2022, 20:47
Actualizat: 28 08. 2022, 21:21