Gabi Tamaș a fost dorit mai ales de Cristi Borcea la Dinamo! Fundașul a explicat pentru ProSport de ce nu a revenit în „Ștefan cel Mare”, într-o perioadă în care a ales să plece la Concordia Chiajna, un club mult mai stabil din punct de vedere financiar.
Gabi Tamaș a recunoscut că a avut o relație „extraordinară” cu Cristi Borcea și Nicolae Badea, însă situația foarte grea de la Dinamo l-a împins să aleagă o altă echipă, la 39 de ani.
„Domnul Cristi (n.n. Cristi Borcea) a fost și va rămâne ca familia mea, vă dați seama. Am avut o relație extraordinară cu dânsul, cu domnul Badea, atunci când am fost la Dinamo. Îi mulțumesc pentru asta (n.n. pentru propunerea de a-i plăti salariul), dar știți foarte bine că la Dinamo este o situație foarte grea. Până nu se aranjează toate lucrurile acolo, este foarte greu ca unii jucători să meargă să-i ajute”, a spus Gabi Tamaș, pentru ProSport.
Invitat la ProSport Live, Cristi Borcea crede că Gabi Tamaș poate juca și acum fără probleme pentru naționala României. Acesta știe de ce Dinamo ar fi făcut o mutare foarte bună prin transferul fotbalistului care a impresionat mai ales sub comanda lui Victor Pițurcă.
„Asta este incredibil! Să fi în situația lui Dinamo și să nu-l iei pe Tamaș acum, când tu ai șanse să promovezi… Este ceva… Îți ținea vestiarul. Îmi pare rău că nu am vorbit eu cu el. Îi plăteam eu salariul, nu era problemă! L-am crescut de la 18 ani! El este, și în momentul de față, jucător de națională. Nu este un fundaș mai bun ca el. Mă implic pentru că sunt jucători pe care i-am crescut, i-am format. Dacă de la 18 ani l-am luat de cinci ori! L-am vândut, după aia l-am luat, iar l-am vândut, iar l-am luat. Îți ținea vestiarul, echipa, e cel mai bun fundaș din România. La echipa naționată, eu aș juca cu Tamaș și Săpunaru”, a spus Cristi Borcea la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER