Cristi Manea a dezvăluit că victoria celor de la CFR Cluj împotriva lui FC U Craiova și dispoziția bună arătată în ultimele partide a venit și în urma jocurilor disputate din 3 în 3 zile.
Fundașul ardelenilor este convins că faptul că Dan Petrescu a ales să se bazeze pe același nucleu de jucători la aproape toate partidele i-a ajutat mult pe fotbaliști să intre în ritm.
Manea a dezvăluit că îi place mai mult să joace din 3 în 3 zile, în contradicție cu spusele multora dintre tehnicienii care activează în Superliga în acest moment.
Fundașul dreapta de la CFR Cluj a avut o prestație foarte bună în jocul disputat în seara zilei de luni, reușind să și marcheze golul de 2-0, cu un șut puternic, deviat de Paramatti.
„Era foarte greu să ne motivăm dar vreau să vă spun că sunt mândru de acest meci și sper să ajungem cât mai sus. Important este că reușim să câștigăm. Trebuie să câștigăm și la Mioveni, e foarte important.
Noi mai avem două meciuri în minus, sunt convins că vom fi acolo sus.
Am arătat bine pentru că jucăm din 3 în 3 zile și nu prea a schimbat mister jucătorii și ne-am obișnuit cu acest ritm. Eu cred că e mai bine așa”, a spus Cristi Manea, după meciul CFR Cluj – FC U Craiova.
La finalul meciului, Dan Petrescu a discutat și el despre victoria obținută la meciul său cu numărul 300 pe prima scenă din postura de antrenor, dar și despre ce urmează pentru formația pe care o conduce.
„Repriza a doua am controlat foarte bine dar o greșeală tactică la acea fază fixă și au făcut 2-1, dar am marcat și am liniștit meciul. E bine că au marcat și Janga și Yeboah. Avem un meci de Cupă acum, o să joace toți cei care n-au jucat. După care o să jucăm cu Mioveni și sper să facem încă 3 puncte”, a declarat Petrescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER