Cristi Săpunaru, căpitanul Rapidului, a răbufnit după eșecul cu FC Botoșani, scor 0-2, din a 12-a etapă a Superligiii.
Veteranul din defensiva giuleșteană nu s-a mai putut abține și a spus tot ce îl macină.
Rapid a pierdut pe terenul lui FC Botoșani, scor 0-2, în a 12-a etapă din Superliga. Cristi Săpunaru s-a săturat să vadă că echipa sa ia gol pe contraatac și s-a dezlănțuit la flash-interviu.
Veteranul din defensiva giuleșteană a avut un discurs demn de un căpitan adevărat și și-a mobilizat colegii.
Săpunaru crede că în momentele grele și jucătorii ar trebui să își asume vina, altminteri doar antrenorul și conducerea vor avea de suferit.
„Am dominat prima repriză, trei ocazii de gol, nu am reușit să marcăm. Am suferit la acel gol, luat dintr-o deviere. Am încercat să atacăm… steril… am luat un gol pe contraatac.
M-am săturat să se întâmple așa și de data asta o spun cu sufletul deschis și trebuie să ne asumăm și noi, jucătorii. Așa o să pice și antrenorii, și conducerea, trebuie să ne asumăm și noi.
Trebuie să câștigăm următorul meci, trebuia să îl câștigăm și pe acesta, dar în stilul acesta nu se poate. Trebuie să ne asumăm și noi.
(n.r. referitor la ședința din vestiar de la finalul meciului) Ședința noastră… trebuie să redevenim echipa agresivă din trecut. Acum zici că am întors lumânările…”, a spus Cristi Săpunaru, la DigiSport.
A fost un meci pe care l-am dominat. În a doua repriză am jucat bine până la gol. Dintr-o deviere a ajuns mingea la ei și a intrat în gol. Nu putem să ne regăsim după ce luăm un gol. Acesta e fobtalul și trebuie să ne revenim după ce luăm un gol”, a declarat Pașcanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER