Cristi Săpunaru, apărat de Victor Becali după scandalul în care a fost implicat după FC U Craiova – Rapid. „Nu l-am văzut lovind pe cineva!”

Victor Becali (61 de anii), fostul mare agent din România, a vorbit despre incidentul în care a fost implicat Cristi Săpunaru la finalul meciului FC U Craiova – Rapid, scor 1-0.

Meciul dintre FC U Craiova și Rapid a fost umbrit de incidentele care au avut loc după fluierul final al arbitrului delegat de CCA, iar Victor Becali a analizat toate fazele controversate care au avut loc pe stadionul din Târgu Jiu.

Cristi Săpunaru (38 de ani) s-a îmbrâncit cu jandarmii pe teren, iar apoi și-a împărțit pumni cu cel poreclit „Poștașu”, unul dintre oamenii apropiați de clubul FC U Craiova, în zona vestiarelor.

Cristi Săpunaru, apărat de Victor Becali după scandalul în care a fost implicat după FC U Craiova – Rapid

Victor Becali a vorbit despre incidentele care au avut loc la finalul meciului FC U Craiova – Rapid, scor 1-0, iar acesta crede că formația din Giulești a reacționat foarte bine că și-a apărat jucătorul. Mai mult, celebrul impresar se gândește și la posibilitatea ca Cristi Săpunaru să fi fost provocat.

„Clubul Rapid își apără jucătorul, dar ceea ce s-a întâmplat acolo, din punct de vedere organizatoric, nu mi se pare normal. Ce să caute bodyguarzii acolo? Dar, sigur, Rapid își apără jucătorii.

Nu l-am văzut pe Săpunaru lovind pe cineva. Nu spun că este lăudabil gestul lui, dar dacă era numai el implicat era altceva. Din ce am văzut erau mai mulți implicați. Poate că a fost și provocat”, a spus Victor Becali, conform GSP Live.

Publicat: 22 09. 2022, 14:38