Jucătorul de la Rapid care i-a surprins pe fundașii de la FCSB. „Nu îl băgau în seamă nici dacă avea GPS pe el! Era de secunde bune în mijlocul careului!”
Robert Niță, fostul fotbalist de la Rapid, a dezvăluit cum i-a surprins Cristi Săpunaru pe fundașii de la FCSB.
Rapid a învins-o pe FCSB, scor 2-0, în etapa a doua din SuperLiga, sezonul 2022 – 2023, iar Marko Dugandzic și Cristi Săpunaru sunt cei doi jucători care au marcat în poarta lui Ștefan Târnovanu.
Robert Niță este de părere că fundașii lui FCSB nici nu l-au luat în considerare pe Cristi Săpunaru la faza golului marcat de către căpitanul Rapidului și a explicat de ce.
Cristi Săpunaru, jucătorul de la Rapid care i-a surprins pe fundașii de la FCSB
Fostul fotbalist din Giulești a transmis că Cristi Săpunaru se afla de ceva timp în careul lui Ștefan Târnovanu, iar fundașii lui FCSB nu i-ar fi luat seama nici dacă avea GPS pe el.
„Este devreme, dar este îmbucurător că reușitele lui Dugandzici au venit acum, la primul joc, după două antrenamente cu echipa. A marcat cu o lovitură superbă, o coordonare și o lovire a mingii cu capul senzaționale.
Pasează la golul doi, unde se vede că este o fază lucrată, pentru că se demarcă pe colțul lung. Recentrează pentru Săpunaru, care cred că și dacă … săracul și dacă avea GSP pe el și tot nu îl băgau în seamă fundașii Stelei (FCSB – n.r.). Că era de câteva secunde bune liber în mijlocul careului.
Da, bine, aici poate mai e vorba și de lipsa de concentrare sau de responsabilitate a jucătorilor. Aici nu este numai vina lui Toni Petrea”, a spus Robert Niță la Playsport Live.
Ce spune Robert Niță despre Marko Dugandzic
Robert Niță a ținut să îi felicite pe oficialii Rapidului pentru transferul lui Marko Dugandzic, dar a transmis că atacantul cedat de CFR Cluj în Giulești are nevoie de timp pentru a demonstra că e de nivelul echipei lui Adi Mutu.
„E îmbucurător că marchează, face un joc bun. Dar este prea devreme ca să spunem dacă este un transfer bun sau nu. La fel cum este în cazul tuturor jucătorilor noi de la Rapid. Cred că în primul an al lui Rapid, dacă vă marca peste 10 goluri va fi ok, vă fi considerat un transfer reușit.
Sunt jucători care au dat un randament foarte bun pe la alte echipe, dar în ultimul an nu prea au jucat. Sunt jucători care au fost aduși le dorință lui Mutu. Eu, în afara de Dugandzici nu văd pe nimeni care să fi venit că titular. Și Dugandzic e titular pentru că nu mai e alta soluție acolo. Și Rapid mai are nevoie, să fim serioși, Rapid nu poate sta numai într-un atacant”, a mai pus Robert Niță la Playsport Live.