Cristi Săpunaru a primit un ajutor nesperat din partea lui Rică Neaga, fost rival și campion cu Steaua în 2005.
Fundașul giuleștenilor a fost capul de afiș al scandalului de la Târgu Jiu după meciul dintre FC U Craiova și Rapid, izbucnit chiar între el și Ovidiu Mihăilescu, zis Poștașu, suporter al oltenilor.
Prezent la emisiunea ProSport Live, Rică Neaga i-a luat apărarea lui Săpunaru, explicând că nu-l găsește vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat după ce echipele au intrat la vestiare.
Fostul atacant a făcut un apel ca fundașul să nu fie suspendat și a evidențiat importanța lui pentru campionatul intern, cu toate că are deja 38 de ani. Neaga le-a transmis organizatorilor să abordeze astfel de momente tensionate cu atenție sporită.
„Săpunaru, poate sunt și subiectiv pentru că este prietenul meu, poate are parte de vină că a avut acea ieșire la jandarmerie, dar ce s-a întâmplat la vestiare nu cred că are nici cea mai mică vină.
Nu cred că va fi suspendat și sper să nu fie suspendat, pentru că este un jucător exponențial pentru campionatul nostru la vârsta pe care o are și la modul în care evoluează pe teren, cred că ar trebui să ne uităm la chestiile astea. Organizatorii meciurilor trebuie să fie mult mai atenți, pentru că nu se știe niciodată ce se poate întâmpla într-o încăierare de acest gen”, a spus Neaga, la ProSport Live.
În cadrul aceleiași intervenții, Neaga a dezvăluit că se va retrage din antrenorat. Ultima dată a activat ca principal în 2018, la ACS Poli Timișoara.
„Nu mai vreau să antrenez. Pentru că atunci când lucrezi cu numărul în antrenorat, Victor Pițurcă, nu mai are rost să merg eu pe drumul ăsta.
Plus că în România e greu să antrenezi și să-ți impui ideile tale ca și antrenor”, a adăugat Neaga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER