Cristiano Bergodi îi revigorează pe fanii Rapidului înaintea meciului cu CFR Cluj: „Nu suntem morți!”. Italianul crede că e o campanie denigratoare la adresa lui
Cristiano Bergodi, antrenorul celor de la Rapid, și-a făcut curaj înaintea meciului cu CFR Cluj.
Rapid întâlnește CFR Cluj, în etapa a treia din play-off, diseară, pe Giulești, de la ora 20.30.
Ambele echipe vin după șocuri de proporții, Rapid pierzând la Universitatea Craiova, unde a condus cu 1-0 și a avut om în plus, iar CFR Cluj suferind rușinea sezonului, 0-4 în Cupa României, pe terenul Corvinului.
Cristiano Bergodi îi revigorează pe fanii Rapidului înaintea meciului cu CFR Cluj: „Nu suntem morți!”. Italianul crede că e o campanie denigratoare la adresa lui
Dacă Adrian Mutu a plătit cu demisia pentru acest rezultat, Cristiano Bergodi este încă în funcție la Rapid și spune că echipa sa e în viață.
„Noi ne gândim să intrăm în această luptă pentru locul 2 sau 3 şi apoi vom vedea. Acum nu putem vorbi despre FCSB, când este deja departe, la 10 puncte, mi se pare un pic arogant. Suntem toţi vinovaţi, dar mergem înainte pentru că avem încă 24 de puncte la dispoziţie pentru a face tot posibilul. Este important acest meci cu CFR, apoi avem meciuri directe.
Nu trebuie să ne grăbim cu declaraţiile, nu suntem morţi deja, pentru că în fotbal se poate întâmpla orice”, a afirmat Bergodi, la conferința de presă.
Dan Șucu l-a confirmat până la finalul sezonului
Cristiano Bergodi pretinde că a fost confirmat de patronul Dan Șucu, cel puțin până la finalul sezonului. Bilanțul său pe banca Rapidului este 35 meciuri – 16 victorii – 12 egaluri – 7 înfrângeri, cu un procentaj de reușită de sub 50%, însă chiar și așa italianul susține că are sprijinul conducerii clubului giuleștean.
„Eu ştiu că domnul Şucu m-a confirmat până la finalul sezonului și vreau să răsplătesc această încredere pe care conducătorii mi-au dat-o. Am văzut că a fost o anumită campanie denigratoare la adresa mea, dar eu mă gândesc să fac o treabă bună aici, să antrenez echipa bine şi să ne atingem obiectivul la finalul campionatului”, a mai afirmat Bergodi.
În ciuda înfrângerii de la Craiova, el se declară mulțumit de jocul echipei, cu excepția episodului în care oltenii au întors scorul în 10 minute.
Meciul e un derby pentru locul 3
„Dacă echipa va juca aşa cum a făcut în multe meciuri pe Giuleşti, dar şi în deplasare, sigur că vom avea mai multe şanse de a câştiga. Şi la Craiova am făcut un meci bun, dar 10 minute ne-au costat scump. Sunt unele momente în care trebuie să suferi, probabil că a apărut şi un moment de relaxare.
Acum a trecut. E o luptă strânsă pentru primele trei locuri, pentru un loc în cupele europene”, a încheiat Bergodi.
În clasamentul Superligii, FCSB e lider detașat cu 38 de puncta. Universitatea Craiova ocupă locul 2 cu 31 de puncte, iar CFR Cluj și Rapid au câte 28 de puncte.