Cristiano Bergodi, antrenorul echipei Rapid București, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari și a vorbit, printre altele, despre transferul lui Claudiu Micovschi, extrema dreapta în vârstă de 24 de ani.
Meciul dintre FC Voluntari și Rapid București se va disputa luni, 7 august, de la ora 21:30, în cadrul etapei a patra din Superliga, pe Stadionul „Anghel Iordănescu”.
Cristiano Bergodi a prefațat această partidă și a dat de înțeles că cei din conducerea clubului l-au adus pe Claudiu Micovschi peste capul lui.
„Vom avea un meci dificil împotriva unei echipe care joacă bine, are 6 puncte. Zic că va fi un meci dificil, ca de obicei în SuperLigă. Vom încerca să câștigăm, trebuie să reparăm semieșecul de acasă cu Botoșani. Dar sunt încrezător.
Nu am avut mult timp la dispoziție pentru a regla anumite lucruri, să cunosc bine lotul și nu a fost așa ușor, mai ales că în prima etapă am jucat cu o echipă foarte bună. Apoi am câștigat și a urmat acel pas fals cu Botoșaniul, dar zic eu că vom regla lucrurile, se vor îmbunătăți toate aspectele.
Eu vreau să câștig toate meciurile, normal că a existat puțină dezamăgire după primele etape. Dar e început de sezon, nu acum se vede adevărata față a echipei. Noi ne-am antrenat bine.
Eu am venit târziu, nu caut alibi sau scuze, sunt încrezător pentru că echipa se antrenează bine. Dar am nevoie de timp pentru a implementa idei noi. Echipa a avut un lot și un sistem de joc diferit anul trecut.
(n.r. întrebat dacă Micovschi a fost adus la solicitarea lui) Nu, pe Micovschi l-a adus clubul”, a spus Cristiano Bergodi, la conferința de presă.
Fotbalistul a ajuns la Rapid, dar în trecut dezvăluia că este fan al rivalei FCSB de când era mic.
„FCSB este echipa mea de suflet. Sunt fan de când eram mic. Le urmăream meciurile. Prima dată m-am îndrăgostit de culorile acestui club, roşu și albastru. După aceea, destinul a făcut să semnez fix cu Genoa, care are aceleaşi culori”, a spus Claudiu Micovschi, în 2021, pentru Prima Tivvu.
Cotat la 150 de mii de euro de către Transfermarkt, a jucat în sezonul trecut la Avellino și Fidelis Andria, în Serie C. Anterior, românul a mai fost legitimat la Luceafărul, Chievo, Genoa și Reggina.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER