Criză de fundași la Universitatea Craiova! Cum a reușit să rezolve Costel Gâlcă problema de la antrenamentele oltenilor

Constantin Galca reacționează în meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si Universitatea Cluj, barajul pentru calificarea in preliminariile Conference League, desfășurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 26 mai 2024. © FOTO: Răzvan PĂSĂRICĂ/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Costel Gâlcă are probleme de efectiv la Universitatea Craiova, astfel că a fost nevoit să apeleze la antrenamente la jucători de la „satelit”.

Universitatea Craiova s-a reunit luni, după două săptămâni de vacanţă, şi, după ce a efectuat vizita medicală la Policlinica pentru Sportivi din Bănie, a început seria antrenamentelor sub comanda lui Costel Gâlcă.

Oltenii se vor pregăti la cantonamentul „Ilie Balaci” din Lunca Jiului până pe 16 iunie, pentru ca între 17 iunie şi 1 iulie să efectueze un stagiu de pregătire în Austria,  la Neustift Im Stubaital. În stagiul din Austria, Universitatea Craiova are programate câteva meciuri amicale, un adversar fiind deja stabilit – vicecampioana Poloniei, Slask Wroclaw, pe care o va înfrunta pe 26 iunie.

Costel Gâlcă a chemat 7 jucători de la echipa-satelit, Universitatea Craiova fiind în criză de efectiv

Costel Gâlcă are parte de un lot restrâns la primele antrenamente, iar compartimentul cel mai afectat este cel defensiv. Practic, din lotul obişnuit primei echipe, numai Ştefan Vlădoiu este prezent la antrenamente în prima parte a pregătirii.

Antrenorul Ştiinţei a apelat la mai mulţi jucători de la echipa a doua a clubului pentru a-şi putea desfăşura şedinţele de pregătire. Portarul Matei Goga, fundaşii Denis Benga şi Florin Gaşpăr, mijlocaşii Robert Lăpădătescu şi Robert Petculescu şi atacanţii Mihai Ninaci şi David Barbu s-au alăturat primei echipe pentru următoarea perioadă, unii dintre ei urmând să facă parte şi din delegaţia deplasată în stagiul din Austria.

Nicuşor Bancu este cu lotul României la EURO 2024, la fel şi Anzor Mekvabişvili, cu cel al Georgiei, în timp ce Juraj Badelj, Gjoko Zajkov, Basilio Ndong, Denil Maldonado şi Pyry Soiri au fost la echipele naţionale şi vor avea parte de o vacanţă prelungită, urmând a reveni la echipa de club la plecarea în Ausria.

Universitatea Craiova s-a despărţit în vara aceasta de Alexandru Mateiu, care a ajuns la Petrolul, şi de Raul Silva.

Lotul pe care îl are la dispoziţie Costel Gâlcă în această perioadă:

Portari: L. Popescu, S. Lung jr., Lazar, Goga.

Fundaşi: Vlădoiu, Benga, Gaşpăr.

Mijlocaşi: Screciu, Căpăţână, Baiaram, Creţu, Houri, Danciu, Lăpădătescu, Petculescu.

Atacanţi: Mitriţă, Ivan, Markovic, Bană, Koljic, Ninaci, D. Barbu.

Publicat: 11 06. 2024, 15:35