ProSport s-a pregătit special pentru Farul – FCSB, meciul anului din Superliga: două cronici scrise de pe poziții diferite, cu jurnaliștii Cătălin Mureșanu și Gabriel Berceanu reflectând povestea partidei prin pasiunea suporterilor dobrogeni și roș-albaștri. Descoperă aici cronica roș-albastră la Farul – FCSB scrisă de Gabriel Berceanu!
În Dobrogea, suhoveiul suflă gând de geampara. Farul, după dimineți la Cobadin, victorii la Topraisar, promovări mărunte sub dealurile coapte ale Murfatlarului, duminici reci printre smocurile de la Pecineaga, dimineți de „B” și o fuziune îmbibată într-un aliaj de compromis și speranță, joacă având titlul pe masă. Farul a murit, a înviat, a suferit, și-a asumat oprobriul multora. Și speră.
La Ovidiu, între curentul zdravăn al Siutghiolului și vârtejul sărat al Mării Negre, e multă speranță. Un fior care tună din clocotul fălcilor stacojii ale lui Hagi. Omul care, plecat să cucerească lumea din pulpa bătrânului Tomis, nu s-a mai întors, vreodată, la Farul. Dar a adus Farul la el.
Și cu încăpățânarea lui de machedon- catâr și-a urmat delirul. La început și-a spus-o-n gând, cu un curaj mut: „Farul campioană!”. Acum, pe final, a rămas încruntarea din deșertul buzelor: „Suntem cei mai buni!”
Dobrogea, cu mozaicul etnic, arșița Bărăganului în ceafă și ecoul pătrunzător al minaretelor nu e „fruncea” și nici vreun „neam de piatră”. Dobrogea nici măcar nu e îngâmfată. Istoria i-a fost tulbure precum Dunărea, fluviul imperiilor. Așa e și Hagi, unul dintre regii ei.
Magistrala (alb) albastră are fiesta la propriul rist. Victoria sigilează campionatul, însă lipsește Alibec. Sau Alib… leg după pozna din Bănie. Revine Băluță și din sclipirea lui Munteanu sau în dezinvontura lui Mazilu se pot aprinde artificiile.
Și chiar Băluță e cel care asistă, fără să tragă de propriile tendoane, la elanul lui Adrian Șut. Nu-l crede, însă adversarul e în stare. Trage de sub nările lui Grameni, la fel de indiferent, iar mingea, nălucă, se duce în colțul porții lui Aioani, 0-1. Plonjonul portarului e declarat nul. Piciorul lui Șut e tun.
Artean curtează egalarea. Reluare fără țintă din centrul careului. E doar un frison. Iar cacealmaua continuă în defensivă. Târnovanu catapultează un balon, Coman se debarasează de un Kiki aproape freaky, Artean tatonează și lasă spațiu de exprimare, iar Compagno, găsit ideal în miezul careului, pune un lat care traduce amărăciunea. Mâhnire. 0-2. Blestemate smocuri de la Pecineaga!
Hagi pare un dirijor încurcat, orchestra cântă fals, tabela strânge. Munteanu este lansat în lacătul porții adverse, ajunge prea târziu și mingea ricoșează din Târnovanu. Nu e nimeni în gușa careului mic. Faza se topește și FCSB donează, în confortul avantajului, mijlocul terenului. Orice minut scurs picură nectarul în cupa lor. Octavian Popescu dansează cu mingea la picior în careul lui Aioani, fundașii par de lut, însă șutul său e fragil și portarul reține fără să ofteze.
Jocul Farului, însă, pare compromis, înfundat. Hagi e o stană. Buzele-i sunt închegate… „Suntem cei mai buni”. Imediat, Compagno pivotează cu Mateus în cârcă și reia, grăbit, la colțul scurt. Fără vlagă. Florinel Coman și-a mutat iureșul pe celălalt flanc, și-a luat tava cu el și combină, vânează assisturi, relaxat, în ismul careului. Și când pauza bântuie deja, Borza combină perfect cu Mazilu, centrează peste radarul careului de 6 metri, Târnovanu plutește naufragiat pe sub minge, iar balonul survolează pe fruntea lui Mateus. O formalitate și Farul reduce din diferență. Atacuri în vâltoare, Kiki trage în forță, însă, de data asta, Târnovanu e mângâiat de inspirație. Și jumătate de meci s-a scurs. Farul pâlpâie. E aceeași speranță a dimineților din Cobadin.
FCSB se întoarce revitalizată de la cabine. Are inițiativa. Același Coman, copil al câmpurilor de la Ovidiu, este răvășitor. El coase toate atacurile roș-albaștrilor, cotropește toate baloanele în jumătatea adversă. Și cât macină lipsa lui Alibec, omul care ar fi hăituit fortul rivalilor. Cordea are poziție care tentează și trage, dar Aioani se culcă, fără ezitare, pe balon. Hagi schimbă, ies Mazilu și Grameni, intră Sali și Casap. Turbine noi. „Regele” e filon de inspirație, Sali, ca o zvârlugă, șarjează în careul advers după un corner executat scurt, scoate la Băluță, iar acesta trimite, cu o execuție pretențioasă, o boltă sub transversală. Târnovanu respinge cu greu, Casap recuperează și centrează ideal pentru Băluță. De data asta, fără metafore, mijlocașul izbește balonul cu un breton necruțător. 2-2. „Suntem cei mai buni”. Da, parcă. Dar mai trebuie ceva! Și în clepsidra meciului mai e fir de nisip. Printre licăriri se văd dealurile coapte ale Murfatlarului. FCSB prezintă sechele. Sali rămâne iute, pasează la fir pentru Munteanu, balonul este așezat, din prima, ca un covor pentru Mateus, însă latul brazilianului este muced.
În iureșul asaltului farist, Coman rămâne, pe contră, un spin. Acțiune la purtător, șeptarul alunecă în terenul advers, trage de dincolo de linia careului și Aioani, cu răbdarea unui vânător, parează șutul.
Și da. Unde ați pus artificiile? Foc! Cristea predă un balon în propria jumătate, Sîrbu, pe care Hagi l-a aruncat, din nou, genial, în luptă, pasează la Munteanu și, cu o reluare plasată a lui Louis, scorul este rabatat. De la 0-2, e 3-2. În Dobrogea e rost de geampara. Pentru FCSB, echipa care, la titlul Viitorului, a căutat laurii la TAS, e rost de parasTAS.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER