Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a comentat decizia în cazul rejucării meciului dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FC U Craiova.
În cursul zilei de joi, 9 martie, Comisia de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal a decis ca meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FC U Craiova să se rejoace.
Partida dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FC U Craiova, de pe 29 ianuarie, a fost oprită după doar 27 de minute de joc de către arbitrul Andrei Chivulete din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni.
Csaba Asztalos este de părere că doar amenda și suspendarea suporterilor olteni nu este o sancțiune suficient de dură pentru comportamentul acestora.
„Se va crea un precedent foarte periculos. Sunt de acord că meciurile de fotbal ar trebui să se decidă pe teren, nu la masa verde. Știu și contextul punctelor, cât de importante sunt acestea în vederea play-off-ului. Dar asta nu înseamnă că sancțiunile ar trebui să fie atât de disproporționate.
Nu se schimbă nimic dacă obligi o echipă să joace fără spectatori șase meciuri și să plătească o amendă de 4000 de euro. Este o vrăjeală. Aceste sancțiuni sunt o vrăjeală! Comisiile FRF sunt independente, este decizia lor, dar noi nu suntem de acord.
În toate țările există sancțiuni dure pentru astfel de scandări, la noi nu. Noi a rămas în urmă. Vom avea un precedent după această decizie. Practic, înțelegem că ura de pe stadion nu poate fi sancționată”, a spus Csaba Asztalos, potrivit Sport.ro.
Federația Română de Fotbal a anunțat că amenda celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe va fi redusă de la 25.000 de lei, la 10.000 de lei.
„Recurs Craiova: admite in parte. Anulează forfe, dispune rejucare din minutul 0. Menține sancțiune 6 etape deplasare și penalitate sportivă 22.500 Recurs Sepsi: admite în parte, reduce penalitatea sportivă la 10.000 lei (de la 25.000)”, se arată în soluționarea cazului.
Adrian Mititelu, patronul echipei FC U Craiova, a anunțat deja și când se va rejuca meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Potrivit spuselor acestuia, partida va avea loc joi, 16 martie.
„Rejucare, joi la Sfântu Gheorghe!”, a anunțat Adrian Mititelu, pe Facebook, la scurt timp după ce a aflat decizia comisiei.
„Nu înseamnă că acum suntem în play-off! Acum avem o șansă în plus, dar situația rămâne la fel de grea! Avem 51% șanse, dar mai avem două meciuri și nu știm ce deznodământ poate să fie! Nu ne culcăm pe o ureche! S-a greșit! Meciul nu trebuia să fie întrerupt, se putea juca”, a completat, apoi, Adrian Mititelu, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER