Patronul celor de la Rapid, Dan Șucu, este prezent la meciul celor de la Rapid cu Dinamo, care a început la ora 21:30. Acționarul majoritar al echipei din Giulești a dat nas în nas la tribuna oficială cu un antrenor pe care Gigi Becali l-ar fi numit la FCSB, dacă l-ar fi ascultat.
Rapid este în căutarea primei victorii din acest sezon de Superliga, iar adversara este pe măsură. Urmează un derby greu pentru giuleșteni contra lui Dinamo, care este într-o formă sportivă mult mai bună.
Rezultatele lui Neil Lennon de când a venit la Rapid nu sunt cele mai bune, iar miza pentru meciul din această seară este imensă. Rapid are nevoie de victorie ca de aer, iar Dinamo joacă din ce în ce mai bine în acest debut de sezon. Dan Șucu a venit cu mai bine de jumătate de oră la stadion pentru a-și susține echipa, unde a dat nas în nas cu Adrian Mutu, fostul antrenor al grupării din Giulești, în perioada martie 2022 – iulie 2023.
Fotografiile în care au fost surprinși cei doi erau unele în care Mutu și Șucu se întrețineau cu zâmbetele pe buze. Dan Șucu, foarte probabil, glumea pe seama propriului păr, după ce Adrian Mutu și-a făcut un implant de păr.
Antrenorul nord-irlandez al celor de la Rapid a obținut doar patru puncte în primele cinci etape de Superliga, iar presiunea devine din ce în ce mai mare. Victoria este o necesitate pentru Rapid, iar Lennon spune că ocaziile mari pe care elevii săi le-a avut trebuie fructificate pentru a putea câștiga meciurile.
„Nu sunt de acord că nu încheiem meciurile bine. Am făcut-o săptămâna trecută (n.r. – cu Gloria Buzău), cu siguranță am făcut-o contra Petrolului. Am dominat repriza secundă, am creat multe ocazii.
Când nu traversezi o perioadă bună, oamenii vor analiza lucrurile în detaliu, vor vedea lucruri care poate nu stau așa. Înțeleg asta, înțeleg criticile uneori, dar trebuie să ignor toate acestea și să mă concentrez pe realitate.
Realitatea este că am jucat destul de bine în toate meciurile, dar nu am câștigat. Am ratat ocazii multe, ratări care au schimbat situația în care ne aflăm. Avem nevoie de câteva goluri și puțină încredere, iar totul va fi mai bine”, a declarat Neil Lennon la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER