Arbitrul de centru Florin Andrei (38 de ani) s-a accidentat la o gambă și a fost înlocuit cu rezerva Iulian Dima în minutul 77 al partidei Rapid – Petrolul, fapt mai puțin întâlnit în Superliga.
Sursele ProSport susțin că în august 2024 ambii, Andrei și Dima, s-au accidentat chiar la testele fizice impuse de Kyros Vassaras și au trebuit să repete examenul respectiv. Ulterior, la câteva săptămâni, au rezolvat cu retestarea.
Accidentarea de acum, din Giulești, este o contractură fizică, susțin apropiați ai „fluierașului”, dar se pare că Florin Andrei este predispus la genul ăsta de accidentări. Este exclusă o ruptură musculară.
Partida din Giulești a fost întreruptă aproximativ 5 minute, timp în care rezerva Iulian Dima s-a echipat, în regim de urgență, să intre pe teren pentru ultimele minute ale meciului.
Florin Andrei nu mai oficiaase un meci de la cel cu Universitatea Craiova, scor 1-1, din etapa 15. Centralul a acordat trei cartonașe roșii, eliminându-i pe Ștefan Vlădoiu, Baba Alhassan și Joyskim Dawa. Mihai Rotaru, patronul grupării din Bănie, l-a criticat aspru pe arbitru după acea partidă.
„Un arbitru cu experiență nu ar fi dat niciodată acolo al doilea galben la Vlădoiu. Sau să glumim puțin, un arbitru cu foarte mare experiență nici la două galbene nu dădea roșu.
Din punctul meu de vedere a pierdut jocul din mână în anumite momente. Imediat după ce am rămas în 10 am avut un penalty clar la Paradela.
Trebuia să fie și galben pentru că era o situație clară de gol. Este un penalty cât casa la Paradela și galben. Am luat opinia a doi arbitri, iar opinia este clară, penalty și galben pentru că întrerupe o situație clară de gol.
Este penalty, Crețu nu atinge mingea, Paradela ciupește mingea, îl faultează și după ce îl faultează Paradela șutează în pulpa lui Crețu.
Nu se discută, acolo este un penalty clar. Aproape toate deciziile luate de central au fost împotriva noastră”, declara atunci Rotaru.
N-a fost singura problemă vineri seara în Giulești. Echipa de implementare VAR în România a relatat că la meciul Rapid – Petrolul, din Superligă, au existat probleme tehnice şi că sistemul a funcţionat doar în repriza a doua, însă şi atunci în regim de avarie.
Cu 60 de minute înainte de startul partidei, serverele VAR furnizate de EVS au pierdut semnalele video. După multiple încercări de repornire, acestea nu au mai putut comunica, ceea ce a făcut imposibilă sincronizarea şi utilizarea lor în timpul meciului, se arată pe site-ul FRF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER