Pe vremea când juca la Dinamo, Giani Kiriță nu s-a mai putut abține și a intrat prin „efracție” în biroul antrenorului Cornel Dinu pentru a-i fura trei trabucuri din cutia sa personală.
Giani Kiriță este foarte bine cunoscut pentru plăcerea sa de a fuma trabucuri. Fostul jucător al celor de la Dinamo București a povestit cum a intrat în biroul tehnicianului Cornel Dinu pentru a-i fura trei trabucuri.
„Nea Marin, cu care am filmat multe emisiuni, mi-a spus: «Trabucul e acum prelungirea degetelor tale!» Nu există așa ceva! Dar să știi că are o istorie în spate și una destul de mișto. Să mai și glumim, că asta ne place.
A început încă de la Dinamo, în momentul când eram în cantonament la Săftica și l-am văzut pe Mister cum vine în costum și în urma lui lăsa o dâră mare de fum.
Am zis: «Bă, dar ce frumos miroase! Și cum se vede!». Nu exista! Pentru mine a fost un etalon! Și am zis: «Doamne… Nu există așa ceva», crede-mă! Am înnebunit. Mi-a rămas imaginea aia…
I-am zis maseurului: «Bă, fii atent! Avem antrenament, stai de pază, mă duc și-i fur și eu trei trabucuri!». «Băi, Giani, tu ești sănătos la cap?! Ne dă afară pe amândoi!»”. L-am urmărit când s-a dus pe teren, m-am dus în cameră, i-am furat trei trabucuri. Avea o cutie, am deschis-o, era plină!
Și i le-am luat! Maseurul era disperat, îți dai seama. Era alb la față! La momentul ăla să intri în camera lui Mister… Oricum știe și el. După antrenamentul de după-amiază, am plecat acasă și l-am aprins în mașină. Bine, îți dai seama că nici nu știam cum! Mie îmi plăcea că face mult fum. Dar dup-aia am început să citesc”, a declarat Giani Kiriță pentru Fanatik.
Din acel moment, Giani Kiriță a devenit un mare fan al trabucurilor și a început să se intereseze tot mai mult în legătură cu acest tip de țigară. După ce Dinamo mai câștiga câte un derby cu rivalele Steaua ș Rapid, fostul jucător al „câinilor” a mărturisit că mereu fuma câte unul pentru a sărbători.
„Mi-a plăcut imaginea aia și mirosul de trabuc. Și de 20 și ceva de ani chiar fumez trabuc! Am rămas, am citit, am văzut despre ce e vorba, am fost și în Dominicană, am fost peste tot.
Am văzut cum se fac, ce trebuie să fumezi… Și să nu confundăm trabucul cu șmecheria, cum fac alții! Trebuie să știi, trebuie să fie o pasiune asta. E o plăcere. Erau legende că dacă îți iei trabucuri și le bagi în frigider, alea stau liniștite acolo și le fumezi lejer. Se usucă și le arunci, la revedere!”.
El nu m-a văzut! Nu m-a prins niciodată! Nu fumam în public. În general după ce băteam pe Steaua și pe Rapid. Ajungeam acasă, dădeam drumul la muzică și aprindeam câte un trabuc”, a mai spus Giani Kiriță pentru sursa de mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER