Joao Alves de Assis Silva „Jo” va ajunge în această noapte la Cluj-Napoca, urmând ca în zilele următoare să semneze un contract cu CFR Cluj, informație oferită în exclusivitate de ProSport. Brazilianul care a evoluat pentru Manchester City ajunge la campioana României, după ce a trăit o mare dezamăgire în Arabia Saudită.
Acesta a ajuns în ianuarie în liga secundă saudită, dar clubul Al Jabalain i-a încheiat contractul după doar 5 zile petrecute la echipă. Între timp, arabii au semnat cu columbianul Anderson Plata, un jucător de 32 de ani, iar contractul cu Jo a fost încheiat.
Asta pentru ca clubul din a doua ligă saudită să nu depășească numărul de străini legitimați. Brazilianul care va semna cu CFR apucase să joace 25 de minute la arabi. Clubul s-a rezumat să anunțe că a reziliat contractul cu Jo, de comun acord.
În 2022 Jo s-a întors în Brazilia și a ajuns la Corinthians, dar contractul i-a fost reziliat din cauza unor probleme pe care jucătorul de 35 de ani le-ar fi avut în afara terenului, după cum scrie presa din Brazilia.
„A fost prins într-un club de samba, iar a doua zi a ratat antrenamentul”, a scris ESPN.com.br despre plecarea sa. Același site anunța că aceasta n-a fost singura escapadă a lui Jo. Se pare că fotbalistul dispăruse câteva zile de la antrenamente, fără să dea explicații, în momentul în care a împlinit 35 de ani. Atacantul evoluase în sezonul 2021-2022 pentru Corinthians.
În partea a doua a campionatului Jo a jucat pentru Ceara, echipă tot din Serie A braziliană, unde a marcat 2 goluri în 11 partide, dar clubul a retrogradat la finalul stagiunii.
Jo are 20 de partide și 5 goluri în naționala Braziliei și a participat la Jocurile Olimpice din 2008, unde Brazilia a cucerit medalia de bronz. A jucat alături de Ronaldinho la acea competiție, unde a marcat 3 goluri. Alături de naționala Selecao are și o Cupă a Confederațiilor cucerită. Atacantul de 1.92 metri a fost desemnat fotbalistul anului în Brazilia, în 2017. A fost de două ori campion cu Corinthians și a câștigat o Copa Libertadores cu Atletico Mineiro.
În Europa, Jo are tripla cucerită în Rusia, cu CSKA Moscova și Cupa Angliei alături de Manchester City.
Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a vorbit și el despre venirea lui Jo în Ardeal!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER