Cum a câștigat Gigi Becali meciul FCSB – Sepsi! Mutarea tactică surprinzătoare pe care a făcut-o patronul roș-albaștrilor l-a uluit până și pe Ilie Dumitrescu: „Când îl scoți pe el…”
Ilie Dumitrescu (54 de ani), fostul jucător al naționalei României, a dezvăluit cum a reușit Gigi Becali să câștige meciul FCSB – Sepsi OSK, scor 1-0.
Cum a câștigat Gigi Becali meciul FCSB – Sepsi! Mutarea tactică surprinzătoare pe care a făcut-o patronul roș-albaștrilor l-a uluit până și pe Ilie Dumitrescu
FCSB s-a impus în fața celor de la Sepsi OSK, scor 1-0, în etapa 30 din Superliga, pe Arena Națională, iar Ilie Dumitrescu a rămas surprins de strategia lui Gigi Becali de la partida cu echipa din Sfântu Gheorghe.
După ce l-a lăudat pe Joyskim Dawa pentru prestația avută în meciul cu Sepsi OSK, Ilie Dumitrescu a scos în evidență mutarea făcută de Gigi Becali în minutul 69, când Ovidiu Popescu l-a înlocuit pe Malcom Edjouma.
„FCSB nu a mai reușit să își creeze ocazii, oricum a ținut-o foarte mult FCSB pe Sepsi să nu își creeze ocazii. O singură fază mi-a plăcut, Matei a scăpat direct pe linia de fund, iar Dawa a intervenit foarte bine, era o fază importantă de gol. Deci trebuie să îl remarc și pe Dawa, cu două intervenții foarte bune.
În schimb, Gigi mută foarte bine, îl scoate pe Edjouma și e schimbat cu Ovidiu Popescu, care dă siguranță în mijloc, deși nu are aceeași calitate pe fază ofensivă. Apoi cu Miculescu în locul lui Coman, iar Tavi Popescu a acoperit foarte bine în fața liniei lor defensive, strângeau foarte mult și în interior.
Când îl scoți pe Olaru și îl introduci pe Tamm și îl pui pe Cristea la mijloc, cu 3 mijlocași defensivi, nu au mai fost probleme și au gestionat bine avantajul.
Un meci bun. Sepsi are jucători valoroși. Begordi a forțat cu doi atacanți, cu Tudorie și cu Safranko. Un rezultat bun și ne așteptăm la cel mai interesant play-off, indiferent de ce se întâmplă”, a declarat Ilie Dumitrescu, după FCSB – Sepsi 1-0, potrivit Digisport.
FCSB, derby cu Universitatea Craiova în prima etapă din play-off-ul Superligii
După victoria cu Sepsi OSK, FCSB a încheiat sezonul regulat pe locul 3, cu 57 de puncte, la șapte în spatele liderului Farul Constanța și la trei distanță de CFR Cluj, însă gruparea din Gruia are un meci în minus.
Echipa patronată de Gigi Becali a bifat 17 victorii, șase rezultate de egalitate și șapte înfrângeri în cele 30 de meciuri jucate în sezonul regulat.
În prima etapă din play-off, vicecampioana României se va duela cu Universitatea Craiova, ocupanta locului patru în clasamentul din Superliga, pe Arena Națională. În runda cu numărul doi, trupa condusă de Mihai Pintilii va juca împotriva lui învingătoarei dintre FC U Craiova și Sepsi OSK, în deplasare.