Cum a devenit milionar unul dintre fotbaliștii care l-au îmbogățit pe Gigi Becali! Ce afaceri a ajuns să aibă în Anglia
Florin Gardoș, fostul fundaș al celor de la FCSB, a dezvăluit cum a reușit să se îmbogățească.
Florin Gardoș povestește cum a reușit să devină milionar: „O bună parte din venituri sunt din proprietăți închiriate în Anglia”
Florin Gardoș, care a jucat timp de 4 ani a la Southampton, a dezvăluit că a devenit milionar cu ajutorul proprietăților închiriate în Anglia.
„(n.r. dacă s-a retras din cauza ultimei accidentări) Nu, n-a fost principalul motiv. Mă simțeam bine la momentul respectiv. Doar că a fost conjunctura de așa natură. Eram cam scârbit, sincer să fiu! Eram la Clinceni, nu ne luaserăm banii de șapte luni, condițiile erau slabe.
Acum am două colaborări. Am și două firme de dezvoltare imobiliară, am făcut un bloc și-l voi începe pe-al doilea. A doua companie este pe construcția de case. Ridic la Satu Mare. Multă lume mă percepe ca milionar. Pe hârtie sunt milionar, dar nu trăiesc ca un milionar.
Cheltuiesc ce produc în momentul acesta. Am investit foarte mult. De când eram în Anglia, acolo a fost norocul meu pentru că am avut un prieten foarte bun, cu care jucasem la Chiajna, el fiind cu zece ani mai mare decât mine. Cu ajutorul lui am investit acolo în proprietăți. O bună parte din venituri sunt din proprietăți închiriate în Anglia.
Salariul meu în Anglia a fost constant, dar acum n-o să vă spun exact cât am câștigat. Pot să vă spun că cel mai mic salariu a fost undeva la 500.000 de lire, net, deci după taxe!
În 2015-2016, lira era foarte bine cotată, deci pe la 800.000 de euro! Eu n-am avut contract mai mare de un milion de euro. Southampton era unul dintre cluburile care plăteau cel mai puțin ca buget de salarii”, a declarat Florin Gardoș pentru GSP.
- În 2014, Southampton plătea 6,8 milioane de euro pentru a-l transfera pe Florin Gardoș de la FCSB, echipa patronată de Gigi Becali.
Florin Gardoș, amintiri de neuitat la Southampton: „Am avut o victorie pe Old Trafford, am bătut-o pe Arsenal de câteva ori”
Florin Gardoș, fostul apărător al actualei retrogradate Southampton, a povestit cum a reușit să o învingă pe Manchester United, scor 1-0, pe Old Trafford, dar a rememorat și victoriile din meciurile cu Arsenal.
„Club cu o filosofie interesantă, s-a bazat mereu pe creșterea copiilor din academie sau pe cumpărarea de fotbaliști care erau de perspectivă. Când am ajuns eu s-a nimerit bine pentru că baza era nouă și am fost într-o echipă care s-a dovedit a fi cea mai bună din istoria clubului.
În primul sezon am terminat pe 7, în perioada de pregătire a sezonului doi m-am accidentat și în acel sezon echipa a terminat pe 6. Acum a retrogradat… Dacă eram la o echipă de mijlocul clasamentului sau la retrogradare, probabil mi-era mai ușor să mă impun.
O experiență incredibilă la Southampton, chiar dacă am jucat destul de puțin. Am avut o victorie pe Old Trafford, am bătut-o pe Arsenal de câteva ori. Sigur că acum când mă uit la meciuri în Premier League există un sentiment de frustrare și regret că n-am reușit mai mult”, a mai spus Gardoș pentru sursa de mai sus.