Cum a motivat Comisia de Disciplină și Etică a FRF decizia de a-i acorda lui Sepsi victoria la „masa verde”: „Clubul U Craiova 1948 a înlesnit indirect suporterilor proprii comportamentul xenofob” | FOTO
Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF a concluzionat că U Craiova 1948 nu s-a dezis de suporterii ei, care au cauzat oprirea meciului cu Sepsi.
Cum a motivat Comisia de Disciplină și Etică a FRF decizia de a-i acorda lui Sepsi victoria la „masa verde”: „Clubul U Craiova 1948 a înlesnit indirect suporterilor proprii comportamentul xenofob”
Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF a hotărât ca Sepsi să câștige cu 3-0 la „masa verde” meciul cu U Craiova 1948, din etapa 23 a Superligii. Jocul din 29 ianuarie a fost oprit de arbitrul Andrei Chivulete din cauza scandărilor xenofobe repetate ale fanilor olteni, care au continuat în aceeași direcție chiar și după întreruperea partidei pentru 10 minute.
Ulterior, oficialii clubului din Bănie au încercat să se delimiteze de propriii fani, pentru care au semnat, însă, înainte ca aceștia să pătrundă pe arena din Sf. Gheorghe.
Astfel, Comisia de Disciplină și Etică din cadrul FRF a ajuns la concluzia că U Craiova 1948, clubul patronat de Adrian Mititelu, nu a făcut toate demersurile pentru a bloca accesul fanilor din Peluza Sud 1997 pe stadion.
U Craiova 1948, acuzată că nu a făcut tot posibilul pentru a se delimita de fanii din Peluza Sud 1997, la meciul cu Sepsi
U Craiova 1948 a dorit rejucarea meciului cu Sepsi, însă Comisia de Disciplină și Etică a FRF le-a acordat covăsnenilor victoria cu 3-0 la „masa verde”.
„(…) 4.15 Așadar, clubul U Craiova 1948 nu a făcut demersurile regulamentare care îi incumbă pentru împiedicarea propriilor suporteri de a fi prezenți la joc și/sau de a fi astfel disociat de aceștia, deși ar fi putut întreprinde mai multe demersuri în acest sens cum ar fi, dar fără a se limita la, notificare publică a propriilor suporteri privind prezența la meci, notificarea organelor de ordine, notificarea clubului advers pentru a nu vinde bilete suporterilor oaspeți, notificarea clubului advers pentru a nu introduce spectatori în sectorul rezervat oaspeților etc. (…)
4.19 Prin conduita reținută, în condițiile unui conflict enunțat chiar de o parte și într-un meci cu potențial ridicat în ceea ce privește manifestările discriminatorii, se poate conchide că clubul U Craiova 1948 a înlesnit indirect suporterilor proprii comportamentul xenofob ce a determinat oprirea jocului, fapt ce atrage răspunderea disciplinară în condițiile RD FRF. Neînțeleasă și contestată permanent, responsabilitatea cluburilor pentru faptele suporterilor ori susținătorilor proprii derivă din realitatea că faptele clubului de atragere, primire, participare și susținere a suporterilor se subsumează faptelor suporterilor sancționabile disciplinar, devenind astfel parte din acestea. Prin urmare, Comisia nu poate reține apărările formulate referitoare la inexistența faptei, nevinovăția clubului, lipsa normelor, lipsa pârghiilor de control al suporterilor, răspunderea civilă delictuală și aplicarea prevederilor art. 54.6 din RD al FRF, toate fiind neîntemeiate (…)”, se arată în Hotărârea Comisiei de Disciplină și Etică a FRF din data de 15 februarie.
Vezi în galeria foto documentul Hotărârii CDE a FRF privind meciul U Craiova 1948 – Sepsi.