Cum a pierdut prietenul lui Gigi Becali 450.000 de euro în sezonul trecut din Superliga: „Nu vreau să se mai întâmple așa ceva!”

Valeriu Iftime, patronul echipei FC Botoșani, a dezvăluit ce sumă uriașă a pierdut în sezonul trecut din Superliga.

Cum a pierdut prietenul lui Gigi Becali 450.000 de euro în sezonul trecut din Superliga

Omul cu banii de la FC Botoșani susține că a pierdut 450 de mii de euro, după ce echipa s-a clasat pe locul 11 în clasamentul din Superliga.

Valeriu Iftime speră ca echipa lui să nu repete situația de anul trecut și patronul să nu mai aibă o astfel de gaură în buget.

În acest sezon, Valeriu Iftime le-a impus jucătorilor și antrenorului Marius Croitoru un nou obiectiv: clasarea pe locul 7 și, implicit, disputarea barajuului pentru Conference League.

„Vă dați seama că ce s-a întâmplat anul trecut, nu vreau să se mai întâmple la Botoșani. Nu a fost chiar la limita retrogradării, dar a fost în zona aia în care nisipurile erau destul de mișcătoare. Ca orice om din fotbalul ăsta al nostru, care pierde bani încontinuu, vreau să fim mai sus. Sunt mai mulți bani, eu din locul în clasament pe care l-am fixat, locul 17, și locul 12, am pierdut vreo 450.000 de euro.

Ceea ce este extraordinar de mult! Play-off-ul nu este o țintă extraordinară, cel mai bine pentru mine ar fi să mă duc undeva de unde pot să ajung într-o cupă europeană. E clar că vreau un loc mai sus de șapte. Nu vreau să câștig campionatul, nu vreau să fiu cel mai bun, dar vreau să fie o echipă recunoscută și respectată în Liga 1”, a spus Valeriu Iftime, potrivit Sport.ro.

În actuala ediție de campionat, FC Botoșani nu stă deloc bine. După cele patru etape disputate până acum, moldovenii ocupă locul 13, cu doar două puncte, având în cont până acum două remize și două înfrângeri.

Valeriu Iftime încearcă readucerea lui Hervin Ongenda la FC Botoșani

Recent, Valeriu Iftime a dezvăluit că a discutat cu Hervin Ongenda în vederea posibilei reveniri la FC Botoșani.

„Am discutat cu Ongenda. Până la sfârșitul săptămânii aștept un răspuns de la el. Momentan nu vă pot spune că vine la Botoșani pentru că mi-a zis direct că are și alte oferte. Dacă nu i se concretizează nimic de unde are oferte, sunt șanse să îmi accepte mie propunerea”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru ProSport, în urmă cu câteva zile.

Publicat: 05 08. 2023, 20:35