Un fost conducător al celor de la Dinamo București a vorbit recent despre efectele financiare și sportive fabuloase pe care noul stadion, în valoare de 172 de milioane de euro, le va avea pentru „câini”.
Ioan Mărginean este de părere că noua arenă o va transforma pe Dinamo într-o adevărată forță a fotbalului românesc și că, abia atunci, „câinii” se vor putea lupta cu șanse reale la titlu.
Dinamo București are parte de un start de sezon foarte bun, dar un fost președinte al clubului din „Ștefan cel Mare” este de părere că echipa va deveni o adevărată forță a fotbalului românesc după ce va fi construit noul stadion.
Ioan Mărginean crede că abia atunci „câinii” se vor putea lupta cu șanse reale la titlu și a declarat că speră ca noul stadion să fie gata cât mai curând.
„Ne place, nu ne place, cu stadionul ăsta participam (n.r. la evenimentul demolării) acum doi ani că îl stricăm, ne-a invitat pe toți că gata. Nu mai apucăm să îl stricăm dărămite să îl construim pe ăla nou.
După asta ai alt moral. Mai vine X, mai vine Y, să nu uităm că suntem în capitala României, e un brand care atrage în centrul capitalei. Dinamo nu mai poate merge în jos de acolo, ci numai în sus.
Cât? Numai Dumnezeu știe, exact cum a plecat Apollo în spațiu în `70. Ați văzut cum arată noul stadion, Doamne ajută să apucăm ziua aia să îl inaugurăm. Inclusiv presa, oamenii de sport, toată lumea are de câștigat. Să fim și noi ca în Vest, în Europa”, a spus Ioan Mărginean, conform iAMsport.
Indiferent de clasarea pe care o va reuși la finalul actualului sezon de Superliga României, Dinamo București nu va putea evolua în cupele europene, din cauza insolvenței în care se află de mai mult de trei ani.
„Dinamo mai are de făcut un pas, orice om normal întreabă cum merg lucrurile la Dinamo, «Bine, foarte bine». Dar eu, care am lucrat cu legea insolvenței… te întrebi: «Băi, omul ăsta nu are un picior…».
Nu ai voie în cupele europene, înseamnă că piciorul ăla suferă, nu poți să pășești normal ca om. Problemele care au apărut și cu Șiman vor fi rezolvate în instanță.
Și foarte bine că s-a ajuns acolo pentru că ăla era un contract unicat în lume. La noi se întâmplă și din astea și legea va da un verdict, cred, pozitiv lui Dinamo și practic de atunci oamenii trebuie să se așeze la masă”, a mai spus Ioan Mărginean, conform sursei citate anterior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER