Exact în urmă cu o săptămână, Mircea Rednic susținea că Răzvan Oaidă juca doar la UTA în SuperLigă dacă nu va da curs ofertei din liga a doua turcă.
Între timp, fostul mijlocaș al Rapidului a semnat cu liderul Universitatea Cluj, lăsând-o cu ochii în soare pe formația fanion a orașului în care a crescut ca fotbalist, la Atletico Arad.
De altfel, „Puriul” sugerează că Alexandru Meszar, fost conducător al celor de la Atletico și actual șef la UTA, ar trebui să fie cel mai afectat de refuzul lui fotbalistului de 26 de ani. „Oaidă m-a sunat, dar l-am întrebat…Pe Meszar l-ai sunat? Am înțeles că e copilul lui a fost format la Atletico Bilbao.
Acum am și eu un caz, tot copilul meu, unul dintre copiii me. E vorba despre Luckassen, care-i singurul jucător pe care îl regret. De Rotariu nici nu mai vorbesc, dar ați văzut și el ce a făcut. Asta e problema la jucători. Eu și îi înțeleg, e vorba de cariera lor, care poate fi lungă sau scurtă.
Toți sunt interesați de bani, vedeți ce-am pățit și noi sezonul trecut. Nici nu au stat de vorbă cu noi unii dintre jucători, au zis clar că vor atâta și au plecat. Iar noi în competiții cu alte echipe nu putem face față din punct de vedere financiar. Au alte bugete, alți sponsori. Acolo (n.a. U. Cluj) cel mai mic sponsor, și vă spun din sursă sigură, e de vreo 80.000 de euro. Și noi am luat de la ultimul sponsor vreo 15 mii de euro, dar asta e situația. Știam că o să ne fie greu, dar mai ales pe jucătorii români nu te poți baza. Pentru că nu mai există respect, nu mai există recunoștință, toată lumea numai pentru bani, bani, bani”, a spus Rednic în cadrul conferinței de presă ce precede meciul de luni seară (ora 18), cu Poli Iași.
Întrebat dacă din punct de vedere tehnico-tehnic, Răzvan Oaidă e o mare pierdere pentru „Bătrâna Doamnă”, Mircea Rednic a vorbit mai degrabă despre calitățile de lider pe care el le-a văzut în noul mijocaș al lui Ioan Ovidiu Sabău.
„Nu știu dacă e o pierdere, poate așa, ca imagine. Totuși, venea un jucător cu experiență, eu asta caut, că în echipă nu avem adevărați lideri care în momentele dificile să intervină. Benga e mai moale, e un tip care e super profesionist, care își vede de el, se preocupă de nutriție, de antrenamentele astea, dar nu se implică mai mult. Aș vrea să se implice mai mult în joc, în viața de echipă și noi aici suferim. La jucătorii stăini e un amestec de limbi străine, nu e unul care să fie un lider, care să ducă jucătorii la o bere. La noi au mers o singură dată și și-au dat palme. Aici le-am și reproșat jucătorilor și le-am dat și câteva exemple de pe vremea mea, când eram la Standard. Era obligatoriu să mergem imediat după meci la un club, la un bar, ceva, câștigam, pierdeam. Chiar erau lucruri mult mai urâte, dar și asta adună grupul. Eu i-am scos la masă, dar vreau să nu fiu acolo. Vreau să fie ei de ei, să stea la masa și să bea o bere, două sau trei, dar să se oprească…”, a mai afirmat „Puriul”.
În a doua parte a săptămânii, UTA nu s-a mai pregătit la baza ICRTI, acolo unde angajații primăriei au făcut lucrări de refacere a gazonului, ci au ajuns în comuna Felnac, dar și pe „Nou Camp”, pe terenul amenajat de fostul căpitan și team-manager al arădenilor. Iar antrenorul „roș-albilor” și elevii săi au făcut zeci, poate sute de poze cu fanii care au urmărit antrenamentele de vineri și sâmbătă. Doar că Rednic a fost pus și în dificultate pe fondul lipsei de rezultate.
„A fost super și atmosfera, dar la un moment dat a venit un puști și m-a întrebat când mai câștigăm? L-o fi pus taică-său, dar eu cred că-i tactică. Ba trimiteți câte o mamaie să mă certe, ba trimiteți câte un moș, acum și ăștia mici. Sper ca jucătorii să nu simtă această presiune, eu o duc, nu-i problemă, am atâta experiență…”, a mai transmis tehnicianul de 62 de ani al UTA-ei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER