Cum a răspuns Damjan Djokovic la întrebarea: „Te-ai gândit să te duci la Dinamo?”. Ce l-a determinat să accepte oferta Rapidului și cum îl fac colegii să se simtă în vestiar

CORESPONDENȚĂ DIN ANTALYA. Damjan Djokovic a lăsat-o pe FCSB și a semnat cu Rapid în această iarnă, însă experimentatul croat s-a aflat și pe lista de transferuri a celor de la Dinamo.

După ce a semnat cu Rapid și a jucat primul său meci în tricoul formației din Giulești, Damjan Djokovic a vorbit despre decizia de a juca la echipa antrenată de Cristiano Bergodi și despre interesul celor de la Dinamo.

„Te-ai gândit să te duci la Dinamo?” Răspunsul clar al lui Damjan Djokovic

Totodată, croatul care a jucat în trecut la CFR Cluj și FCSB a explicat și cum îl fac colegii să se simtă în vestiar la Rapid.

„Cred că a fost un antrenament bun, un test bun și mai avem unul vineri. Când pierzi nu e bine, dar un antrenament bun.

(Cum te-au primit colegii la Rapid?) Foarte bine, e un grup bun și e o plăcere să stai într-un cantonament în care băieții sunt de treabă.

(De ce Rapid?). Cred că au pe termen lung un proiect foarte bun, interesant, un proiect pe care patronul și conducerea au ca obiectiv, împreună cu suporterii, să facă performanță și m-a atras ideea asta. (Cine a fost omul de la Rapid care te-a convins să vii aici?) Nu a fost niciunul de la conducerea, înainte vorbeam cu prieteni care sunt rapidiști și m-au convins ei mai mult.

(Te-ai gândit să te duci la Dinamo?) Ești dinamovist, nu? Am ales Rapid și asta a fost să fie. Peste tot e concurență mare, important e să muncim toți, să fim o echipă”, a spus Damjan Djokovic.

Cum a fost experiența de la FCSB pentru Damjan Djokovic

Damjan Djokovic a vorbit și despre experiența de la FCSB și a dezvăluit ce relație a avut cu Gigi Becali, patronul lui FCSB.

„(Au fost momente grele prin care ai trecut, când se vorbea despre tine la televizor și erai la FCSB?) Când nu stai pe teren unde vrei să stai, bineînțeles că suferi un pic. Dar cum am spus când te duci la o echipă îți asumi, sunt un băiat matur și sper să fie într-un ceas bun. Întotdeauna sunt dornic să înceapă campionatul și cum trece timpul, sunt și bătrân acum, mă bucur de fiecare moment. Nu mă simt bătrân, dar mă fac colegii în vestiar.

(În ce relație ai rămas cu Gigi Becali?) Eu nu am relație cu Gigi Becali. Patronul e patron, are echipă proprie, eu dat tot ce pot la fiecare echipă la care stau. (Ai o revanșă de luat?) Eu am fost tratat bine, m-am antrenat, am jucat când am fost pus în teren, în rest nu am ce să reproșez nimănui”, a declarat Damjan Djokovic.

  • Echipa ProSport, formată din Andrei Preotu (reporter), Christian Luță (reporter) și Daniel Reinhardt (operator), vă oferă, din Antalya, cele mai noi informații și exclusivități legate de echipele românești care se antrenează în Turcia. Afli primul de pe www.prosport.ro cele mai relevante știri despre cluburile din Superliga.

Publicat: 09 01. 2024, 22:25
Actualizat: 09 01. 2024, 22:50