Farul Constanța s-a impus mai categoric decât o arată scorul în fața Rapidului (3-1) în etapa a 6-a din play-off-ul Superligii, iar directorul sportiv al marinarilor, Zoltan Iașko, a dezvăluit cum a reușit Gică Hagi să transforme o echipă debusolată, cu jucători plafonați și mulți copii, în revelația primul nostru eșalon.
Oficialul echipei de la malul mării susține că jocul cu Rapid a fost la cheremul jucătorilor antrenați de „Rege” și se declară mâhnit că despre Farul nu se vorbește la fel de mult ca despre granzii din Superligă.
Trupa lui Gică Hagi zburdă în play-off-ul din Superligă. După ce a învins Rapidul în tur cu 2-1, în Giulești, constănțenii s-au impus și la Ovidiu, mai clar, scor 3-1. Zoltan Iașko, conducătorul Farului, dezvăluie cum a reușit Hagi să transforme o echipă blazată, compusă din jucători plafonați, cu mulți adolescenți în teren, care a prins foarte greu play-off-ul în acest sezon, într-o adevărată revelație a Ligii 1.
„Rapid a jucat acum 3 zile cu FCSB și au făcut egal. Meciul a fost la discreția noastră, cu jucători inventați de Hagi. Se merge doar pe ce se întâmplă la Rapid, CFR. Prea puțin despre Farul, care joacă frumos, 8 goluri în două zile.
Astăzi Rapid a suferit pentru că Farul a jucat fotbal spectacol și a dominat. Eu nu cred că Rapid e în criză, dacă face 2-2 cu FCSB. Munteanu să fie la națională, dar noi nu comentăm niciodată selecțiile. Din punctul nostru de vedere, Munteanu arată a atacant pur-sânge.
An de an Hagi schimbă liniile, din păcate. Din spate vin tineri cu calitate, le dă șanse. Cum a fost Mazilu, acum e Cojocaru, mai e Andronache. Anul viitor veți vedea nume importante.
Aceasta a fost strategia de la începutul campionatului. Au fost multe lucruri care nu au depins doar de noi. Am început mai devreme, nu am reușit să intrăm bine toți în competiție. Cojocaru și Munteanu nu au participat la pregătire. Nu avem presiunea rezultatului. Am recuperat multe mingii în terenul advers”, a declarat Zoli Iașko la Prima Sport.
Farul: Buzbuchi – Boli, Larie, M. Popescu, Kiki – Vînă, Nedelcu, Grameni – Deaconu, Munteanu, Rivaldinho
Rezerve: Mușat, Sîrbu, Grosu, Henrique, Ganea, Dănulească, N. Popescu, Casap, A. Stoian, Andronache, Benchaib, Queiros
Antrenor: Gheorghe Hagi
Rapid: Aioani – Braun, Cristea, D. Grigore, Borza – Oaidă, P. Iacob – Krasniqi, Hasani, Petrila – Rrahmani
Rezerve: Drăghia, Onea, Săpunaru, Bădescu, Emmers, Cepoi, Kait, El Sawy, Funsho, Papeau, Burmaz
Antrenor: Bogdan Lobonț
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER