Cum arată Andrea Compagno după accidentarea gravă suferită în meciul cu Chindia: „Acasă, cu Matadorul!” | FOTO
Andrea Compagno pare să arate tot mai bine, după accidentarea gravă suferită în meciul cu Chindia, care l-a împiedicat să joace în derby-ul cu CFR Cluj.
Cu zâmbetul pe buze, vârful celor de la FCSB apare într-o fotografie distribuită pe rețelele de socializare de bunicul său, Salvo Armato.
În minutul 3 al partidei dintre Chindia și FCSB, Andrea Compagno și Darius Olaru s-au lovit violent la mijlocul terenului. Cei doi fotbaliști au urmărit același balon, însă s-au lovit cap în cap.
Cum se simte Andrea Compagno după accidentarea gravă suferită la Ploiești: „Acasă, cu Matadorul!”
Andrea Compagno speră să revină cât mai repede pe teren după accidentarea serioasă pe care a suferit-o. Fotbalistul, intrat deja în vacanță, se relaxează alături de familie, dar mai ales de bunicul său, care a rămas fanul Craiovei lui Adrian Mititelu.
„Acasă, cu Matadorul”, a fost mesajul lui Salvo Armato, cel care l-a susținut tot timpul pe Compagno în această perioadă grea din cariera vârfului. Andrea apare cu zâmbetul pe buze într-o fotografie alături de bunic, iar pe frunte are un plasture care i s-a aplicat după ciocnirea cu Olaru.
„Ne-a nenorocit dubla aia accidentare de la Ploieşti, dacă acolo am reuşit să câştigăm doar prin determinare, acum absenţele au cântărit prea greu. Noi suntem o echipă cu Olaru şi Compagno, alta fără”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
Compagno nu este o întâmplare…pentru că eu am vorbit cu trei ani în urmă cu mai multe echipe, nu vreau să dau numele, și l-am propus aici. Mi s-a spus «NU» pentru că el juca în Liga a treia. El venea gratis și pe un salariu modic. Are o experiență, are poziționare bună. El are o mentalitate creată de când era mic, de când era la școală” – Renzo Rossi, la ProSport Live