Cum arată trofeul de campioană a Superligii pe care îl va primi FCSB! Primele imagini au apărut
FCSB este campioana României în acest sezon de Superliga, iar echipa roș-albastră va primi trofeul la finalul meciului cu CFR Cluj. Primele imagini cu trofeul au apărut pe rețelele de socializare!
Echipa condusă de Gigi Becali a câștigat titlul după o pauză de nouă ani.
Sâmbătă, 11 mai 2024, pe Arena Națională din București, va avea loc sărbătoarea de titlu a celor de la FCSB, cu ocazia meciului pe care roș-albaștrii îl vor juca pe teren propriu cu CFR Cluj.
FCSB primește trofeul de campioană în Superliga
Cu acest prilej, fanii echipei roș-albastre au luat cu asalt casele de bilete. Toate cele 49.800 de bilete scoase la vânzare pe site-urile de specialitate s-au dat foarte rapid, iar pentru susținătorii care încă mai doresc să ia parte la duelul FCSB – CFR Cluj, singurele tichete care au rămas la dispoziție sunt cele scoase la vânzare la casele de bilete. Este vorba despre tichete la inelul 3 al Peluzei 1.
Momentul în care trofeul de campioană va fi decernat echipei roș-albastre după o pauza de 9 ani este foarte așteptat de suporterii FCSB.
Pe pagina de Instagram a Superligii României a fost distribuită o primă imagine cu trofeul care le va fi înmânat celor de la FCSB. Cupa a fost deja inscripționată cu numele campioanei, FCSB, și cu anul 2024.
Peste 50.000 de suporteri roș-albaștrii pe Arena Naționlă
Momentul în care trofeul de campioană va fi decernat echipei roș-albastre după o pauză de nouă ani este foarte asteptat de suporterii FCSB. Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, anunță că la ora meciului cu CFR Cluj vor fi in jur de 52.000 de fani pe cel mai mare stadion al României.
„La momentul în care vorbim amândoi, și la momentul la care discutăm sunt peste 52.000 de bilete. S-au mai oprit o mie sau două pentru case. Nu există zone tampon. Se vând foarte multe bilete, cei de la Cluj vor fi băgați fix la inelul 3, la tribună.
Vor fi 10-15, câți vor veni, vor sta acolo. Noi tot timpul ne-am ținut de cuvânt. Dacă au vrut băieții acolo, acolo i-am dus”, a spus Gigi Mustață, la Fanatik.ro.
Oficialii FCSB anunța și ei un spectacol memorabil.
„În această seară vom sărbători împreună câștigarea titlului, pe un stadion mult prea mic pentru cât de mare este iubirea noastră. Vă mulțumim că ați fost alături de noi, alături de echipă și alături de Peluza Nord! Vă așteptăm astăzi la stadion pentru un spectacol total!
Produsele speciale de campioni ale peluzei disponibile pentru dumneavoastră pe linkul din comentarii și vor putea fi achiziționate și de la stadion, la intrarea din Bulevardul Basarabia!”, mai transmit cei de la FCSB, pe pagina lor de Facebook.