Cum au petrecut Gică Hagi şi Gică Popescu, după Farul – CFR 5-1, cu lăutari! „Cobra” Adi Ilie a dat mare petrecere
S-a aflat cum au petrecut Gică Popescu şi Gică Hagi, cu lăutari, la scurt timp după partida Farul Constanța – CFR Cluj 5-1, disputată în etapa cu numărul 5 a play-off-ului din Superliga României.
„Cobra” Adi Ilie a dat mare petrecere cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, iar cei doi prieteni ai săi de la malul mării nu au lipsit de la eveniment. Totul a fost organizat la hotelul pe care fostul atacant îl deține în Poiana Brașov.
„Cobra” Adi Ilie a dat mare petrecere de ziua sa, cu peste 100 de invitați! Cum au petrecut Gică Hagi şi Gică Popescu, după Farul – CFR 5-1, cu lăutari!
Sâmbătă, 20 aprilie, la doar o zi după meciul Farul Constanța – CFR Cluj 5-1 și în pragul derby-ului FCSB – Rapid 2-2, Adrian Ilie, fost mare atacant al echipei naționale, supranumit „Cobra”, a organizat o petrecere impresionantă, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 50 de ani.
Adi Ilie a vrut să se bucure cum se cuvine de faptul că a atins jumătate de secol, astfel că a realizat o listă de invitați pe măsură pentru evenimentul pe care l-a organizat la hotelul său din Poiana Brașov. Potrivit Fanatik, fostul mare atacant a chemat să petreacă alături de el peste 100 de persoane, între care și mulți prieteni din lumea fotbalului. Printre aceștia s-au regăsit și Gică Hagi cu Gică Popescu, ambii implicați la Farul Constanța, care au avut un motiv în plus de a sărbători și victoria la scor cu CFR Cluj, 5-1.
Este cunoscut faptul că „Regele” are o relație aparte cu „Cobra”. Adrian Ilie a dezvăluit în toamna trecută că a fost ofertat de Gică Hagi pentru a i se alătura proiectului fotbalistic de la malul mării. De asemenea, în primăvara anului trecut, „Cobra” Adrian Ilie i-a însoțit pe Gică Hagi și Gică Popescu într-o excursie spirituală la Muntele Athos.
Revenind la petrecerea organizată în Poiana Brașov, cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, Adrian Ilie i-a mai avut în calitate de invitați la eveniment pe Sabin Ilie, fratele său, Marius Baciu, Augustin Călin, Robert Niță sau Marius Lăcătuș, anunță sursa citată mai sus.
Pe lângă mâncarea tradițională pe care le-a pus-o invitaților la dispoziție prin intermediul angajaților de la bufet, Adrian Ilie a închiriat și câțiva lăutari pentru a întreține atmosfera de la eveniment, mai dezvăluie sursa menționată.
Adrian Ilie a avut ocazia să lucreze cu Gică Hagi la Constanța
Electroputere Craiova, Steaua București, Galatasaray, Valencia, Alaves, Beșiktaș, FC Zurich și Terek Grozny sunt echipele pe la care a trecut Adrian Ilie în cariera de fotbalist. Cele mai multe trofee le-a cucerit alături de Steaua și Valencia, împreună cu cea din urmă câștigând titlul în Spania la finalul sezonului 2001 – 2022, Cupa, dar și două Supercupe. În tricoul echipei naționale, Adrian Ilie a marcat 13 goluri într-un total de 55 de apariții.
După retragerea din cariera de fotbalist, Adrian Ilie a lucrat o scurtă perioadă de timp cu Gigi Becali la FCSB, după care a preferat să se retragă din peisajul „sportului rege”. El a avut o propunere de a i se alătura lui Gică Hagi la Constanța, însă l-a refuzat politicos pe prietenul său:
Nu acum, mai demult, când își construiau toată formula, cu Gică Popescu, cu Hagi. Tot mi-au spus: „Hai cu noi, să ne ajuți în club”. Și am zis că nu. Director sportiv, ceva de genul. Atunci când a venit Ogăraru și a fost toată construcția. Au zis că au nevoie de mine”, a dezvăluit Adrian Ilie, potrivit aceleiași surse.