Presa din Italia a relatat despre transferul lui Andrea Compagno în China, iar cei de la Tuttomercatoweb consideră că atacantul a avut „reușite importante” la FCSB.
Cunoscutul site care oferă noutățile în mercato a subliniat că italianul va face luni primul antrenament cu noua sa echipă: Tianjin Tiger FC.
Deși n-a mai intrat în calculele lui Gigi Becali, Andrea Compagno este lăudat de italieni, care menționează faptul că acesta a izbutit, totuși, să marcheze nu mai puțin de 20 de goluri la FCSB.
„Andrea Compagno va zbura în China. Fotbalistul sicilian pleacă de la FCSB și începe o nouă aventură la Tianjin Jinmen Tiger FC, o echipă din prima ligă a Chinei. Cele două cluburi au bătut palma pentru un transfer de 120.000 de euro, iar Compagno va semna un contract pe doi ani.
Compagno va pleca sâmbătă seară, este așteptat să ajungă duminică în China, iar luni va participa la primul antrenament.
Compagno părăsește clubul din România după o aventură cu reușite importante: 20 de goluri în 55 de meciuri. Atacantul globetrotter a mai jucat în Malta, la Tre Fiori, și în România, la FC U Craiova. Compagno a fost folosit rar în ultimele două luni la FCSB, iar din acest motiv a decis să profite de oportunitate și să meargă în China”, a scris tuttomercatoweb.com.
FCSB nu va mai aduce vreun alt atacant, așa că Elias Charalambous trebuie să se descurce cu actualul lot în lupta la titlu din Superliga.
„Nu mă mai sunați ca să mă întrebați de Compagno. Gata, m-am săturat de subiectul ăsta. L-am dat pe 120.000 și nu trebuie să intereseze pe nimeni de ce l-am dat pe atât. Pleacă în China. Am pierdut eu în viața mult mai multi bani cu alți jucători”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER