Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a dezvăluit cum i s-a schimbat viața după ce a devenit patronul formației din Superliga.
În urmă cu un an, Dan Șucu achiziționa 50% din acțiunile clubului din Giulești, dar după un an la conducerea echipei din Superliga a hotărât să mai cumpere încă 20%, astfel că Victor Angelescu a rămas acționar minoritar cu 30%.
La mai bine de un an de la momentul în care a decis să intre în fotbalul din România, Dan Șucu a vorbit despre modul în care i s-a schimbat viața, iar milionarul susține că trăiește mult mai intens acum.
„Viața mea s-a schimbat și e mai intensă decât până acum. Fără dubii… Nu poți niciodată să planifici acest lucru. Totul vine pe parcurs și te obișnuiești.
Am extrem de multe bucurii, am avut și niște supărări extrem de neașteptate. Pe fața mea se văd. Imaginea de la meciul cu Petrolul speram să nu vină niciodată!”, a spus Dan Șucu, conform GSP.
După ce a devenit acționar majoritar la Rapid, Dan Șucu a investit o sumă importantă la clubul din Superliga. Afaceristul a dezvăluit că doar în perioada de mercato din această vară a investit 3,4 milioane de euro.
”(n.r. cât ați dat pe transferuri?) 3,4 milioane de euro. Nu vorbesc aici doar de cât dăm cluburilor, ci și de agenți și toate aceste cheltuieli laterale. Tot ce are legătura, ceea ce înseamnă investiții, este separat de cheltuielile obișnuite.
Din punctul meu de vedere, deciziile pe sume importante au fost ireproșabile, mă refer aici de la măcar 300.000 de euro în sus. Borza (n.r. Andrei Borza) mi se pare o investiție cât se poate de buna, Rrahmani, la fel.
Decizia finală în privința unui transfer este a patronatului. Dacă am făcut o investiție proastă, ne doare, pentru că nu a plătit statul român, primăria din Voluntari, am plătit noi și asta este”, a susținut Dan Șucu, conform Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER