Cum l-a învins Adrian Mihalcea pe Gică Hagi în primul meci al Superligii! Ce le-a zis fotbaliștilor săi în vestiar înainte de meciul cu Farul

Cum l-a învins Adrian Mihalcea pe Gică Hagi în primul meci al Superligii! Ce le-a zis fotbaliștilor săi în vestiar înainte de meciul cu Farul
SURSĂ FOTO: SPORT PICTURES
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nou-promovata Unirea Slobozia a câștigat pe terenul Farului, scor 1-0, în prima etapă din Superliga.

După meci, Adrian Mihalcea, antrenorul ialomițenilor, a explicat cum a reușit să-l învingă pe „Regele” Gică Hagi.

Ce a declarat Adrian Mihalcea după Farul – Unirea Slobozia 0-1

Adrian Mihalcea, antrenorul Unirii Slobozia, a explicat care a fost secretul său din spatele victoriei cu Farul.

Tehnicianul formației ialomițene a mărturisit că a avut un discurs clar în fața fotbaliștilor săi. Știind că echipa sa e departe de a fi favorită, Mihalcea și-a sfătuit jucătorii să lase emoțiile deoparte, altfel ar fi fost învinși dinainte să intre pe teren, spune el.

„Sunt trei puncte importante, dar rămân trei puncte. Suntem bucuroși, de mâine trebuie să ne pregătim pentru celelalte meciuri. Acest campionat va fi extrem de dificil pentru noi.

Dacă nu vom avea aceeași atitudine, ne va fi dificil. Este fix treaba mea să rezolv această situație. Am jucat contra unei echipe de play-off. Discursul a fost clar, să avem o atitudine corespunzătoare Ligii 1.

Dacă aveam emoții, eram învinși dinainte. Dacă pierdeam sau făceam egal, același discurs îl aveam. Știm unde găsim. Suntem outsiderii Ligii 1. E început de campionat, suferim si noi.

Suntem echipă mică, care își dorește să câștige, pentru noi și pentru orașul nostru. Nu avem de demonstrat nimănui nimic. Am făcut un nucleu cu jucători pe care i-am dorit. Le cunoșteam caracterul”, a declarat Mihalcea după meci.

Un meci foarte greu, căldură mare, un adversar bun. Noi știam ce avem de făcut. Mister a pregătiti excelent jocul. Avem un grup extraordinar de bun, avem încredere de noi.

Mister a analizat foarte bine Farul. Contează orice jucător cu experiență. Oricine poate aduce un plus. Trebuie să facem diferența.

A fost un pic de presiune. Nu voiam doar să facem act de prezență. Mergem la următorul joc cu aceeași mentalitate. Va fi și mai greu. Sperăm să facem cât mai multe puncte”, a spus Florin Purece, marcatorul golului, după meci.

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Un membru important din USR sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială
Un membru important din USR sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa prezidențială
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Courtois l-a distrus pe Simeone:
Courtois l-a distrus pe Simeone: "M-am săturat de victimizare. Arbitrii nu avantajează niciodată o anumită echipă"
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer…
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
BREAKING | Profesorul universitar George Bondor s-a sinucis la 53 de ani
BREAKING | Profesorul universitar George Bondor s-a sinucis la 53 de ani
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
A murit marea doamnă a folclorului românesc. A fost un simbol al României și un nume emblematic
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
2025: Ce autovehicule sunt interzise pe autostradă?
2025: Ce autovehicule sunt interzise pe autostradă?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×