Cum l-ar putea avea Universitatea Craiova pe Eugen Neagoe pe bancă! Cât trebuie să achite antrenorul către U Cluj
Președintele executiv al Universității Cluj a explicat de ce nu a acceptat rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu Eugen Neagoe. Ardelenii au fost supărați pe faptul că oficialii Universității Craiova nu au căutat un dialog pentru a-l „transfera” pe antrenor.
Universitatea Craiova l-ar putea avea pe Eugen Neagoe pe bancă, dacă îi plătește transferul de la U Cluj
Eugen Neagoe a debutat cu o înfrângere pe banca celor de la Universitatea Craiova, 0-1, în meciul cu FC Botoșani.
„Ca și antrenor, dacă vrei să denunți contractul fără justă cauză, trebuie să parcurgi toate etape la comisiile Federatiei. Eugen Neagoe putea să nu parcurgă aceste etape doar dacă noi era de acord să reziliem contractul. N-aveam cum să semnez o reziliere pe cale amiabilă doar pentru că el vrea să plece la Craiova. În primul rând nu cred că a fost etic din partea celor de la Craiova de a discuta cu un antrenor aflat sub contract, fără să ne anunțe.
Din punctul nostru de vedere, dacă eram contactați de cei de la Craiova și ne-ar fi explicat că doresc să-l ia pe Eugen și dacă există o variantă în care să discutăm despre o compensație financiară, ținând cont că nu există o clauză de reziliere. Nu am fi fost absurzi să discutăm de niște sume care n-au nici o logică. Cred că s-ar fi găsit niște variante corecte pentru ambele părți, dar trebuia să fie o compensație financiară”, a spus Radu Constantea, la Prima Sport.
„În regulament scrie că el poate denunța contractul doar dacă plătește 50 la sută din sumele pe care le-a primit”
În condițiile de față, Eugen Neagoe trebuie să aștepte decizia comisiilor FRF, dar regulamentul nu îl avantajează. Antrenorul ar putea ajunge să înapoieze 50 la sută din banii primiți de la U Cluj, pentru a rupe contractul cu echipa ardeleană și a putea să devină antrenor cu drepturi depline la Craiova.
„În regulament scrie că el poate denunța contractul doar dacă plătește 50 la sută din sumele pe care le-a primit de la Universitatea Cluj. Chiar și așa, dacă înapoiezi banii, tot prin comisii se ajunge. Este o procedură mai greoaie, dar ei trebuiau să fie conștienți de acest lucru”, a explicat Radu Constantea, care consideră că în acest moment este prea târziu pentru o negociere între cele două cluburi, dar spune că oficialii lui U Cluj sunt deschiși la discuții: „Cred că este prea târziu pentru ambele părți, nu prea mai are neapărat o logică. Noi suntem deschiși la orice discuție. Nu vrem să încurcăm, nu vrem să blocăm pe nimeni, dar suntem corecți și față de noi și în primul rând față de club și mergem pe ce zice regulamentul”.