Cum s-a rupt galeria celor de la Rapid București. Ultrașii giuleșteni, împărțiți de interese și restricții: ce s-a întâmplat cu „Bombardierii” și cu cei de la „Original” și care a fost reacția lui Liviu Bocciu

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Liviu Ungurean, zis Bocciu, a vorbit deschis despre ultimele evenimente care s-au petrecut în galeria celor de la Rapid București. La ultimul meci din Superliga, cel pierdut în Giulești cu U Cluj, scor 0-2, unii dintre ultrașii Rapidului nu au mai fost văzuți în Peluza Nord.

Întrebat despre o potențială ruptură între facțiunile susținătoare ale echipei, liderul galeriei din Giulești a recunoscut că au existat ceva divergențe.

Ce se întâmplă cu galeria Rapidului! Liderul Liviu Bocciu a spus lucrurilor pe nume

Începutul dezamăgitor de sezon al Rapidului și-a pus amprenta și asupra fanilor, care nu au putut digera prea ușor rezultatele înregistrate din iulie și până în prezent.

S-au scurs 9 etape din actuala stagiune a Superligii, iar giuleștenii au obținut o singură victorie în toate aceste partide. Restul rezultatelor înregistrate au fost 6 egaluri și două înfrângeri. Așadar, Rapid are 9 puncte în acest moment, care o plasează pe poziția a 11-a a clasamentului.

Primele tensiuni dintre liderii galeriei giuleșțene au apărut la începutul lui septembrie, atunci când ultrașii care au introdus bannere împotriva lui Marius Șumudică au devenit ținta altor suporteri rapidiști.

Ulterior, pe 16 septembrie, la partida Rapid București – U Cluj 0-2, în tribunele din Giulești au apărut și primele semne evidente ale rupturii. Suporterii care l-au contestat pe Marius Șumudică, respectiv cei din facțiunea „Original 1923”, au părăsit Peluza Nord și s-au refugiat în partea opusă a stadionului, mai exact în Peluza Sud. De asemenea, gruparea „Bombardierii” a părăsit și ea Peluza Nord.

Pus în postura de a vorbi despre acest subiect și de a oferi detalii, Liviu Bocciu nu s-a ascuns și a explicat cu lux de amănunte ce s-a întâmplat:

Bombardierii nu au părăsit Peluza Nord. Au rămas în continuare, doar că s-au retras din activitate ca grup ultras. Ei vin în continuare la meciuri. Și grupul Original a ales să meargă la Peluza Sud”, a spus Liviu Bocciu în debutul declarației sale, citat de Fanatik.

„Au fost unele divergențe”

În continuare, liderul de galerie din Giulești a vorbit despre principala ruptură din acest caz, respectiv cea dintre Peluza Nord și grupul „Original 1923”. În urmă cu câteva săptămâni s-a vehiculat că Ghețu Mihail, lider al facțiunii „Original”, ar putea să preia rolul de lider de galerie de la Liviu Bocciu.

Acesta din urmă a infirmat zvonurile, însă în același timp a recunoscut că au fost ceva divergențe între Peluza Nord și facțiunea proaspăt mutată în Peluza Sud:

Au fost unele divergențe, dar nu vreau să intru în detalii pentru că eu nu sunt pe stadion. Dacă eram eu acolo nu cred că pleca nimeni. Nu există nicio tensiune. Plecarea grupului Original a fost alegerea lor. Ei sunt prieteni cu toate grupurile în continuare. Doar că băieții și-au ales alt drum. Repet, e strict alegerea lor. Ghețu, liderul grupului, este prietenul meu foarte bun și nu se pune problema că a vrut să mă înlocuiască. Eu i-am zis de trei ani să se urce să conducă galeria”, a completat Liviu Bocciu, care are în continuare interdicție de a intra pe stadioanele din România, deoarece se află sub control judiciar.

Care e concluzia

În încheire, Bocciu a asigurat că, în momentul de față, nu există tensiuni între suporterii Rapidului. Cât despre alegerea celor din „Original 1923” de a se muta în Peluza Sud, liderul din Giulești susține că nu este vorba despre nimic care poate afecta clubul:

Ei își doresc altceva față de celelalte grupuri. Nu i-a îndepărtat nimeni și nu îi ține nimeni pe loc. La Rapid nu e nimic de împărțit. Nu s-a certat nimeni pe ceva. Din păcate, eu nu sunt pe stadion și mi-ar fi plăcut foarte mult să fiu pe stadion la revenirea lui Șumudică în Giulești. M-aș bucura să pot să merg la orice meci. Noi sperăm și suntem dornici, așteptăm cu toții performanță”, a încheiat Liviu Bocciu.

Publicat: 21 09. 2024, 12:15