Cum s-au convins oficialii lui FC Hermannstadt că Adrian Petre e atacantul potrivit pentru echipă

Redactor:
Ovidiu BOICA
Cum s-au convins oficialii lui FC Hermannstadt că Adrian Petre e atacantul potrivit pentru echipă
  • Publicat:

Adrian Petre revine în fotbalul românesc după experiențele de la UTA Arad și Farul Constanța, iar după o perioadă mai puțin fastă, la gruparea greacă Apolon Levandiakos, crede că își va putea relansa cariera.

În vârstă de 25 de ani, fostul internațional de tineret le-a cerut mai-marilor lui Hermannstadt șansa de a-și relansa cariera.

FC Hermannstadt își pune toate speranțele în Adrian Petre

Radu Neguț, managerul sportiv al echipei sibiene, a declarat, pentru pagina oficială de Facebook a clubului, că a cântărit mult alegerea de a-l repatria pe Adrian Petre, internaționalul de tineret român.

„Este un jucător de 25 de ani. Într-adevăr, pornirea lui în carieră a fost foarte bună. Apoi – și aici mă refer în principal la ultimul sezon – nu a avut un sezon foarte bun, plecând de la Farul, a mers în Grecia, n-a avut o situație foarte bună acolo. Este un jucător despre care ne-am luat multe informații. A avut probleme în carieră. Vreau să spun că eu am avut o discuție cu el foarte directă, la telefon, în care i-am spus multe lucruri care se zic despre el.

A fost foarte asumat, adică mi-a zis că, din ceea ce-i spun, majoritatea sunt reale și c-a ajuns într-un punct în cariera și în viața lui în care și-a dat seama că a făcut niște greșeli. Și că-și dorește o șansă, să demonstreze că încă poate. Noi, analizând toate aceste lucruri și văzând un pic dorința lui de a demonstra, am hotărât cu toții, cu staff-ul tehnic, cu patronatul să îl aducem. A acceptat condițiile noastre contractuale, care sunt unele motivante pentru el, adică trebuie să demonstreze că poate, iar noi credem în el. Acum, timpul ne va arăta ce se va întâmpla. Repet, este un jucător de 25 de ani. Cred că fiecare mai greșește în viață”, a afirmat Radu Neguț.

Legat de cei doi jucători transferați de la Chindia, oficialul sibian spune despre Jipa că a semnat cu Hermannstadt încă din iarnă și că este extrem de talentat, iar despre Cristi Neguț, că a fost dorit de foarte multe echipe din Superligă, dar a ales să vină la gruparea de pe „Municipal”.

„Jipa este un tânăr extrem de talentat, în care noi credem, cu toții. El a semnat cu noi încă din ianuarie, era în ultimele 6 luni de contract. Cristi Neguț a fost un jucător dorit – cred eu – de jumătate de echipele din Liga 1 (n.a. Superligă) și de asta spun că s-au făcut eforturi ca acest jucător să vină aici”, a adăugat Neguț.

Rămâne și Antoche la Hermannstadt. Buhăcianu, Babic și Ene, nu

După ce afirmaseră inițial că se vor despărți de Paul Antoche, în cele din urmă oficialii lui Hermannstadt s-au răzgândit și fundașul a semnat pe încă un an. Cotat la suma de 300.000 de euro pe site-urile de specialitate, Antoche a evoluat în 27 de partide, în sezonul precedent, pentru FC Hermannstadt, în Superligă și Cupa României.

În schimb, FC Hermannstadt a anunțat despărțirea de trei jucători, Valentin Buhăcianu, fostul golgeter al echipei, în Liga 2, acum două sezoane, Matko Babic, un alt vârf de atac, venit însă la Sibiu pe parcursul sezonului precedent, și de Cornel Ene, fundașul venit de la CS Mioveni în iarnă și care nu l-a convins pe Măldărășanu.

Buhăcianu marcase 12 goluri pentru Hermannstadt în sezonul 2021/2022 al Ligii 2, însă după venirea lui Daniel Paraschiv și-a pierdut, treptat, locul de titular, iar anul trecut competițional a mai înscris o singură dată.

Sibienii pleacă în cantonament. Adi Petre și Gabi Iancu s-au alăturat lotului, Opruț vine direct în Turcia

Echipa sibiană va pleca, astăzi, de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, în Turcia pentru un cantonament de aproape două săptămâni, la Bolu. Impresionați de condițiile avute în urmă cu un an, alb-roșii au optat tot pentru Bolu Koru Hotels & Convention, un stabiliment de 5 stele dotat cu un teren de fotbal, spa, două piscine și un centru fitness.

Adrian Petre, ultimul jucător transferat de Hermannstadt, a făcut joncțiunea cu lotul lui Măldărășanu la București, înaintea plecării, la fel ca și Gabi Iancu, atacantul care a reziliat cu rușii de la Akhmat Groznîi pentru a semna pe 2 ani cu Hermannstadt.

În schimb, tânărul Luca Mitrică, transferat încă din primăvară, a rămas acasă pentru că are de susținut Bacalaureatul. Va merge, în schimb, la Bolu, Cosmin Bucuroiu, revenit după împrumutul la Unirea Bascov.
În ceea ce-l privește pe Raul Opruț, acesta face parte din lotul cu care Edward Iordănescu va aborda meciul de luni seară, cu Elveția, în deplasare, din preliminariile Campionatului European de anul viitor. Opruț va merge direct în cantonamentul din Turcia.

„Alb-roșii” vor susține, la Bolu, patru meciuri de verificare,d ar adversarii încă nu au fost anunțați.

Lotul care a făcut deplasarea în Turcia: Karlo Letica, Vlad Muțiu, Alexandru Uțiu, Călin Grecu, Denis Berța – portari; Ionuț Stoica, Florin Bejan, Saeed Issah, Mihai Butean, Paolo Medina, Paul Antoche, Vlăduț Popa – fundași; Vesel Limaj, Ciprian Biceanu, Silviu Balaure, Călin Popescu, Alexandru Oroian, Baba Alhassan, Alexadru Jipa, Cristian Neguț, Cristi Bărbuț, Mino Sota, Dragoș Iancu, Petrișor Petrescu, Ianis Gândilă, Baba (în probe) – mijlocași; Daniel Paraschiv, Adrian Petre, Gabriel Iancu, Cosmin Bucuroiu – atacanți.

Ovidiu BOICA / Redactor
Și-a început cariera de jurnalist încă din clasa a X-a de liceu, la 16 ani. În 1997, a făcut parte din echipa care lansa pe piață cotidianul ProSport, în calitate de reporter pe județul Sibiu. Au urmat colaborări cu alte publicații naționale de sport, precum și o bogată activitate în ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×