Bombă în Superligă. Cosmin Matei, mijlocașul de 32 de ani al lui Sepsi, ar fi fost depistat pozitiv după eșecul suferit de covăsneni cu Universitatea Craiova, meci disputat pe 4 februarie 2024.
Cosmin Matei ar fi fost prins dopat la o probă de urină, iar substanța găsită în corpul fotbalistului este 5-metilhexan-2-amină, aflată pe lista interzisă de Agenția Națională Anti-Doping.
Interesant este că, după meciul în care a fost depistat pozitiv, Cosmin Matei a mai jucat de șase ori pentru Sepsi, și a absentat doar duminică, în eșecul cu FCSB, scor 1-2, de pe Arena Națională.
Clubul Sepsi Sf. Gheorghe a confirmat că a primit o înștiințare în acest sens din partea Agenției Naționale Anti-Doping.
„Am fost foarte mirat. Sunt uluit! Nici nu știu ce să spun. Și nici nu vreau să vorbesc deocamdată. Vă rog să mă înțelegeți! E o anchetă în desfășurare. Îmi doresc foarte mult să aflu ce s-a întâmplat, de fapt. Și de unde a apărut această substanță. Am fost răcit în acea perioadă. Am luat mai multe suplimente, medicamente, dar vom vedea ce ne vor indica analizele”, a transmis Cosmin Matei, potrivit Sport pe surse.
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a rămas interzis când a aflat că fotbalistul său a fost dopat și așteaptă acum și rezultatul probei B pentru a vedea apoi ce decizie va lua în cazul mijlocașului adus gratis de la Dinamo.
„Am primit și noi la club notificarea în urmă cu vreo două zile. Așteptăm însă și rezultatul probei B. Am rămas însă fără cuvinte. Nu-mi vine să cred că Matei ar fi luat substanțe interzise cu voia lui. N-am apucat să discut foarte mult nici cu medicul nostru, fiindcă a fost partida cu FCSB. Mi-a explicat însă că nimic din ce a administrat el nu cuprinde substanțe interzise”, a fost și reacția lui Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER