Valeriu Răchită, 54 de ani, i-a propus un transfer lui Gigi Becali de la o echipă rivală din Superliga. Este vorba despre Mihnea Rădulescu, 19 ani, de la Petrolul Ploiești, care are un sezon bun, marcând patru goluri.
Mihnea Rădulescu a înscris în meciul Muntenegru U21 – România U21, scor 2-6.
Cei de la FCSB ar oferi 500.000 de euro pentru jucătorul Petrolului, dar Valeriu Răchită crede că tânărul fotbalist ar valora cel puțin 2.000.000 de euro.
„(n.r. – Cât ar trebui să dea Gigi pe Rădulescu?) E un copil care va crește. Eu zic că ar trebui să dea cel puțin 2.000.000 de euro. Are 19 ani! Crește! E stângaci! E jucător care are capacitate mare de efort. Dacă Gigi îl ia cu 2 milioane și are marja de progres de acum poate să ia 4-5 pe el”, a declarat Valeriu Răchită la Fanatik.
Și Mihai Stoica i-a remarcat talentul lui Mihnea Rădulescu și a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului.
„E remarcabil ce face copilul ăsta. E un copil născut în 2005, care joacă în dreapta, de picior stâng. La fel ca Rareș Pop, ca Mazilu. El a fost împrumutat la Buzău, acolo unde Matei Tănasă, de la noi, era și el împrumutat. Nu a dat niciun gol în tur, apoi a venit acest Mihnea Rădulescu și el a dat. Atunci i-am zis «Băi Tase», no gol? Trebuie să pună forță Rădulescu. Man e mai înalt, avea alte calități. Mihnea e mai scund. Dar are picior bun. Arată ceva ce la vârsta lui alții nu arată nici la juniori” spunea Mihai Stoica despre Mihnea Rădulescu, la Prima Sport.
Naționala lui Daniel Pancu s-a impus categoric în fața celor din Muntenegru, 6-2.
Golurile au fost marcate de Louis Munteanu, Rareș Ilie, Octavian Popescu și Mihnea Rădulescu.
„În ultimele minute mă gândeam deja la meciul cu Elveția. E un joc care îmi dă foarte multe bătăi de cap. E o echipă foarte puternică, unul dintre jucătorii de atac va fi pe bancă și mă gândesc cine va intra și ne va ajuta pe parcurs. Eu cu Louis Munteanu am o relație bună. Și cu Tavi Popescu am o relație bună, chiar dacă s-a întâmplat să nu fie convocat recent. Am o relație foarte bună cu ei, cu toți fotbaliștii de mare calitate. Și eu am fost considerat de mare calitate la vârsta lor, dar cu cât am fost mai puțin capricios am reușit să joc la cel mai înalt nivel. Sunt jucători care au capacitatea să ajungă la cel mai înalt nivel.
De foarte mult timp mă gândesc la meciul cu Elveția. Aici nu mă așteptam să fie un meci așa ușor, dar am fost noi foarte bine. Nu putem să pregătim meciul la egal, pentru că e o echipă care nu se menajează deloc și care atacă tot timpul”, a declarat Daniel Pancu, conform Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER