Damjan Djokovic a transmis un mesaj categoric după victoria la scor obținută de FCSB în runda cu numărul 10 din Superliga, scor 5-2, împotriva lui Sepsi.
În mijlocul unui presupus conflict cu Gigi Becali, finanțatorul roș-albaștrilor lăsându-l deseori pe mijlocas pe banca de rezerve, așa cum s-a întâmplat și în această seară, croatul a subliniat că acceptă aceste decizii și că interesul echipei trebuie să primeze.
Introdus la pauza meciului cu Sepsi, Djokovic a avut o prestație bună și a marcat al cincilea gol al celor de la FCSB, dintr-o lovitură de la 11 metri.
„O plăcere, nu o teamă. (n.r. – nu resimți presiunea?) Care? Fotbalul e o plăcere, tot ce se întâmplă e o plăcere. Mai ales că sunt experimentat, știu cum merge un sezon, am avut un început puternic, normal că avem un lot de 25 de jucători, fiecare trebuie să aibă șansa să joace.
Nu sunt eu mai important decât echipa, cea mai importantă e echipa asta care nu a mai câștigat de mult campionatul. Se mai întâmplă într-un sezon, sunt decizii pe care trebuie să le respecți ca jucător. Nu pot să zic că e greu, dar psihic e încărcătura mai mare, mai ales dacă stai numai în deplasare. Când joci la FCSB și câștigi, e o plăcere, când echipa merge bine.
La începutul sezonului aveam trei fronturi unde puteam să facem ceva, nu am intrat în Europa, acum au rămas cupa și campionatul, sunt foarte importante. (n.r. – are FCSB față de campioană anul acesta) Eu cred că a avut mereu, rezultatele spun că echipa mereu a fost pe podium, ingredientele sunt aici, depinde numai de noi. Anul ăsta numai noi putem să ne încurcăm singuri, sper că nu o să se întâmple”, a spus Damjan Djokovic, după Sepsi – FCSB 2-5.
Sepsi: Niczuly – D. Ciobotariu, Kecskes, Ninaj, Fl. Ștefan – C. Matei, Alimi, Francisco Junior – Oroian, Safranko, R. Varga Rezerve: D. Moldovan – I. Gheorghe, Damașcan, Bălașa, Renta, Aganovic, Kallaku, Rondon, Debeljuh Antrenor: Liviu Ciobotariu
FCSB: Șt. Târnovanu – Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic – Ov. Popescu, Ad. Șut, Olaru – Miculescu, Compagno, Fl. Coman Rezerve: A. Vlad – V. Crețu, Panțîru, Haruț, Oct. Popescu, Cr. Ganea, Al. Băluță, Radaslavescu, Djokovic Antrenor: Elias Charalambous
Stadion: Sepsi Arena Arbitru: Popa Cătălin (Piteşti – Argeş), A1: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel – Argeş), A2: Bîrdeş Romică (Piteşti – Argeş), Arbitru VAR: Andrei Florin (Târgu Mureş – Mureş), Arbitru AVAR: Artene Ovidiu (Vaslui)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER