Dan Matei Șucu, fiul cel mare al patronului de la Rapid București, a luat o decizie prin care a surprins pe toată lumea. Acesta a hotărât să se lase de fotbal, deși abia semnase primul contract de profesionist.
Tânărul are motive serioase pentru care a ales să renunțe la cariera de sportiv, chiar dacă își putea construi o carieră la clubul pe care îl patronează chiar tatăl său.
Dan Șucu, patronul celor de la Rapid București, s-a implicat serios când vine vorba despre bazele de pregătire pentru copii și juniori ale giuleștenilor, pe care le-a cumpărat și le-a modernizat pentru a le asigura copiilor cele mai bune condiții pentru a se antrena. De aceste condiții au beneficiat inclusiv cei doi copii ai săi, Dan Matei, în vârstă de 18 ani și Petru Andrei Cristian, în vârstă de 16 ani. Aceștia au intrat imediat în grupele de elită de la Academia Rapid București, devenind adevărați fani ai grupării patronate de Dan Șucu.
Cu toate că i-au fost recunoscute calitățile, fiul cel mare al lui Dan Șucu, Dan Matei, în vârstă de 18 ani, a luat o hotărâre cel puțin neașteptată. Acesta a decis să renunțe la fotbal și să se concentreze pe școală, având în vedere că în această vară trebuie să susțină examenul de Bacalaureat. Astfel, tânărul a preferat să se concentreze pe educație și să renunțe la fotbal, cel puțin pentru o perioadă.
Băiatul acționarului majoritar de la Rapid a făcut parte din lotul lui Octavian Chihaia, la juniorii mari ai Rapidului, unde a fost chiar căpitanul echipei. Dan Matei a semnat în septembrie anul trecut primul său contract de jucător profesionist, dar acest lucru nu l-a împiedicat să ia decizia radicală și să renunțe la fotbal pentru a se concentra pe examenele pe care trebuie să le susțină în vara acestui an.
În timp ce fiul său a decis să renunțe la fotbal, Dan Șucu pare mai hotărât ca niciodată să conducă echipa spre titlu în următorul sezon de Superliga României. Astfel, patronul giuleștenilor a instalat deja un nou antrenor pe banca tehnică a echipei, pe experimentatul Neil Lennon.
Totodată, conducerea clubului a anunțat de curând că va încerca să aducă sub comanda noului tehnician patru sau cinci jucători în această vară, pentru ca giuleștenii să se lupte la titlu cu șanse reale în următoarea stagiune.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER