Dan Nistor, declarația serii după Rapid – U Cluj 0-2: „Mi-a adus mama cașcaval”

Dan Nistor, declarația serii după Rapid - U Cluj 0-2: „Mi-a adus mama cașcaval”
Foto: Sport Pictures
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Nistor, căpitanul Universității Cluj, a dezvăluit după succesul echipei sale în Giulești, 2-0 cu Rapid, care este secretul prestațiilor sale senzaționale, chiar și la această vârstă înaintată.

Originar din Rucăr, județul Argeș, mijlocașul „șepcilor roșii” susține mai în glumă, mai în serios, că secretul evoluțiilor sale este cașcavalul din localitatea sa natală, pe care mama sa i l-a adus în urmă cu două zile.

Dan Nistor și secretul evoluțiilor sale de excepție. „Mi-a adus mama cașcaval”

Mijlocașul ardelenilor a dezvăluit alimentul minune care îl face să zburde pe teren, așa cum a făcut-o și în Giulești, unde Universitatea Cluj s-a impus de o manieră categorică și s-a distanțat astfel în fruntea clasamentului din Superligă.

„A fost un meci foarte greu, sunt extenuat. Numai fanii Rapidului pot face o astfel de atmosferă. A fost un meci dominat de noi, ne-am făcut jocul nostru obișnuit. Victoria este pe deplin meritată. Lucrăm foarte mult posesia. Când ții mult mingea, adversarul își pierde reperele și apar spațiile. Muncim bine, de aia suntem pe primul loc.

Sunt convins că va fi stadionul plin la meciul următor cu Universitatea Craiova. Obiectivul nostru este intrarea în play-off. Dacă intrăm de pe primul loc, cu atât mai bine. Planul nostru era să câștigăm punct sau puncte.

Chiar acum două zile mama mi-a adus cașcaval de la Rucăr, îmi place foarte mult. Lăptic nu, lăptic mai puțin. Vârsta este doar un număr, soția mea mi-a zis că sunt nebun, i-am închis gura. Primele vor veni, dar aici nu s-a pus problema de când sunt eu”, a spus Dan Nistor.

Alex Chipciu, plecăciuni în fața lui Neluțu Sabău

Alexandru Chipciu, fundașul stânga al Universității Cluj, îi ridică statuie antrenorului Ioan Ovidiu Sabău, cel pe care îl consideră artizanul acestor performanțe obținute de gruparea ardeleană în ultimul timp.

„E frumos acest succes, să câștigi, mai ales în Giulești, unde e presiune mare. Am reușit să trecem cu bine pentru începuturile de meci. Am fost inteligenți, apoi jocul a fost în controlul nostru. Să încercăm să menținem stilul, care să ne aducă rezultate. Este clar că suntem antrenați bine de domnul Sabău. Atacăm cu 2, cu 3, cu 5. Avem modalitatea de a schimba stilul, acesta este meritul antrenorului.

Ar fi o greșeală mare să facem calcule, că luăm campionatul, deși am bătut Dinamo, CFR, Rapid, Sepsi. Încredere în continuare, muncă și să ne dăm viața pe teren. Experiența ne face mai buni, dacă joci meci după meci, vezi toate spațiile, nu mai faci greșelile din tinerețe. Avem jucători tineri buni, ne-am găsit echilibrul. Cred că am făcut lucruri mari și până acum. Am fost mereu aproape, echipa asta a crescut mult. Am auzit că e bugetul mare, de la Primărie, eu am salariul mai mic de cat 14-15.000.

El (n.r. – Dan Nistor) mănâncă tofu, pane. Pe mine mai mult ambiționează mai mult când îmi spune cineva că nu joc bine, decât când mă laudă. M-am bucurat când m-am dus la națională, copii buni, cuminiți. Acum e un plus la națională, un antreneor fabulos. M-am bucurat pentru ei, nu am avut nimic că nu am jucat”, a spus Alex Chipciu

Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ în showbiz! Sebastian Dobrincu s-a despărțit de Otniela și… A revenit în brațele Ioanei Ignat! După cumpărături, au parcat acasă la milionar
BOMBĂ în showbiz! Sebastian Dobrincu s-a despărțit de Otniela și… A revenit în brațele Ioanei Ignat! După cumpărături, au parcat…
FCSB, ca Man City și PSG! Achiziție de aproape 500.000 de euro, Becali e gata să plătească
FCSB, ca Man City și PSG! Achiziție de aproape 500.000 de euro, Becali e gata să plătească
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă:
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani"…
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Imn pentru FCSB! Artistul celebru i l-a prezentat lui Gigi Becali şi patronul a dat răspunsul pe loc | AUDIO
Imn pentru FCSB! Artistul celebru i l-a prezentat lui Gigi Becali şi patronul a dat răspunsul pe loc | AUDIO
Otniela Sandu, imagini sexy după despărțirea de Sebastian Dobrincu! Ce a pierdut tânărul milionar
Otniela Sandu, imagini sexy după despărțirea de Sebastian Dobrincu! Ce a pierdut tânărul milionar
Bombă în showbiz! Botezatu și-a făcut iubită cu 40 de ani mai mică decât el. Nicolle e model și are 18 ani: Am educat-o bine
Bombă în showbiz! Botezatu și-a făcut iubită cu 40 de ani mai mică decât el. Nicolle e model și are…
BANCUL ZILEI. Bulă: -Draga mea, e timpul să sucești mințile unui prost și să te măriți!
BANCUL ZILEI. Bulă: -Draga mea, e timpul să sucești mințile unui prost și să te măriți!
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
ȘTIINȚA confirmă! Ce fac femeile mai mult decât bărbații?
ȘTIINȚA confirmă! Ce fac femeile mai mult decât bărbații?
Regină! Fiica lui Ion Ţiriac şi-a luat prin surprindere fanii cu ultima apariţie. Ioana a ajuns de nerecunoscut
Regină! Fiica lui Ion Ţiriac şi-a luat prin surprindere fanii cu ultima apariţie. Ioana a ajuns de nerecunoscut
Doliu în lumea atletismului românesc! A murit Felicia Țilea-Moldovan, multiplă campioană națională la aruncarea suliței
Doliu în lumea atletismului românesc! A murit Felicia Țilea-Moldovan, multiplă campioană națională la aruncarea suliței
Proprietarii de apartamente vor plăti obligatoriu banii. ANAF îi execută silit. Nimeni nu scapă pe nouă lege
Proprietarii de apartamente vor plăti obligatoriu banii. ANAF îi execută silit. Nimeni nu scapă pe nouă lege
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
Nyras Prologue este un demo gratuit pentru Gothic 1 Remake, disponibil acum
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
2025: Ce amendă riști dacă ești prins cu 41 km/h în localitate? Sancțiuni, puncte și suspendarea permisului
Noutățile lunii martie în AntenaPLAY
Noutățile lunii martie în AntenaPLAY
×