În această rundă, cu o lună înainte să împlinească 35 de ani, mijlocașul Universității Cluj, Dan Nistor, a jucat al 400-lea său meci în primul eșalon, din nefericre pentru el, soldat cu o înfrângere pentru echipa la care evoluează.
FCU Craiova a întrecut sâmbătă, în deplasare, formaţia U Cluj, scor 3-1, în etapa a treia din play-out-ul Superligii. Atacantul Craiovei, Chiţu, a reuşit un hat-trick.
Au trecut aproape 13 ani de când a debutat în Liga I, unde se află la al 13-lea sezon.
În această perioadă a lipsit doar o foarte scurtă perioadă, în ediția 2013/14, când a jucat 6 meciuri în primul eșalon francez, la Evian TG. Cele 400 de meciuri le are împărțite la 5 echipe: Pandurii 177, Dinamo 95, CFR Cluj 17, CSU Craiova 105 și „U” Cluj 6.
El devine al 26-lea jucător care atinge acest onorant număr de meciuri, intrând astfel în Clubul Vigu (după numele primului fotbalist care a atins 400 de meciuri în primul nostru eșalon), fiind însă primul și totodată singurul care o face în sezonul de față.
Singurul jucător în activitate dintre cei cu peste 400 de partide este fundașul Argeșului, Marius Constantin.
U. Cluj n-a scăpat de grijirile retrogradării, e pe locul 12, cu 20 de puncte, primul deasupra liniei. Petrolul a trecut pe primul loc în play-out, cu 27 de puncte, cu un punct peste FCU Craiova. Mioveni e pe ultimul loc din clasament, cu 11 puncte.
2010-11: Pandurii 26/1 2011-12: Pandurii 33/2 2012-13: Pandurii 33/6 2013-14: Pandurii 19/1 2014-15: Pandurii 31/1 2015-16: Pandurii 35/1 2016-17: Dinamo 29/3 2017-18: CFR Cluj 17/0 2017-18: Dinamo 18/1 2018-19: Dinamo 32/4 2019-20: Dinamo 16/4 2019-20: CSU Craiova 13/3 2020-21: CSU Craiova 38/4 2021-22: CSU Craiova 34/3 2022-23: CSU Craiova 20/1 2022-23: „U” Cluj 6/0
Dan Nistor şi-a început cariera de fotbalist la Internaţional Curtea de Argeş, club la care bifat primele meciuri la nivel de seniori în sezonul 2008/2009 al ligii secunde. În primul an a marcat trei goluri în 25 de partide şi a avut o contribuţie importantă la promovarea argeşenilor pe prima scenă a fotbalului românesc.
În următorul an a fost împrumutat în liga secundă la CS Dacia Mioveni, însă imediat după revenirea la Curtea de Argeş a fost transferat de Pandurii Târgu Jiu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER