Dan Nistor și-a găsit echipă după ce a fost exclus din lotul Universității Craiova. „Îl vrem! E cel mai bun mijlocaș central din România!”
Dan Nistor (34 de ani) și-a găsit echipă după ce a fost exclus din lotul Universității Craiova de către Laszlo Balint.
Dan Nistor și Ionuț Vînă au fost excluși din lotul Universității Craiova după remiza cu U Cluj, scor 1-1, din etapa a doua din SuperLiga, însă fostul căpitan al lui Dinamo și-a găsit rapid echipă.
La scurt timp după ce s-a aflat că Dan Nistor nu mai intră în vederile antrenorului Laszlo Balint, oficialii formației CS Mioveni și-au arătat interesul pentru serviciile mijlocașului în vârstă de 34 de ani.
Dan Nistor și-a găsit echipă după ce a fost exclus din lotul Universității Craiova
Primarul Ion Georgescu a dezvăluit că Dan Nistor este așteptat cu brațele deschise la CS Mioveni, dar îl avertiează pe mijlocaș că echipa sa nu îi poate oferi salariu la fel de mare ca la Universitatea Craiova.
„Îl vrem, conducerea consideră că e cel mai bun mijlocaş central din România. Nu ne interesează în momentul de faţă statutul lui, noi îl vrem, dar nu îl putem aduce la salariul pe care îl are la Craiova.
Suntem o echipă micuţă, dar vom creşte. E un jucător născut în Rucăr, a fost la Internaţional Piteşi, apoi la noi. Practic s-ar întoarce acasă.
Îi asigur însă pe toţi iubitorii fotbalului din Mioveni că această echipă nu va retrograda şi vom face tot ce ţine de noi ca echipa să rămână în prima ligă.
S-au scris multe lucruri neadevărat despre Mioveni, dar, ştiţi cum e, când lucrurile nu merg, primarul de vină, iar când, merg, nu mai zice nimeni nimic”, a declarat Ion Georgescu pentru Orange Sport.
- 2 ani de contract mai are Dan Nistor cu Universitatea Craiova
- 14.000 de euro pe lună încasează Dan Nistor la Universitatea Craiova