Dan Petrescu a discutat despre momentul în care a refuzat să-l salute pe Gică Hagi după meciul pierdut de CFR Cluj cu Farul Constanța la Ovidiu, scor 0-1.
„Bursucul” susține că nu a vrut să intervină în momentul de bucurie al dobrogenilor și a preferat să se retragă rapid la vestiare.
Petrescu a reamintit de succesul obținut de CFR Cluj la Ovidiu cu 3-0 și a precizat că nici la acea partidă cei doi nu s-au salutat, însă au discutat la telefon a doua zi după meci.
Singurul reproș al tehnicianului campioanei, care a evitat să comenteze alte decizii de arbitraj, este faptul că din cele 5 minute de prelungiri arătate de la margine, mingea a fost în joc pentru „30 de secunde”.
„Nu e bine deloc, e prima înfrângere după 13 meciuri oficiale, prima în play-off, suntem foarte supărați. A fost o primă repriză echilibrată, apoi au început ei mai bine, au marcat un gol și iar nu ne-au ajutat liniile. Orice decizie VAR se ia, nu e anul nostru, e al cincilea meci la rând.
Nu vreau să comentez deciziile VAR pentru că n-am revăzut fazele. Farul a meritat victoria, e clar că e favorită la câștigarea campionatului, acum trebuie să ne concentrăm și la cupă, va fi un meci ca aici, foarte intens. N-am ce să le reproșez băieților mei.
La gol a fost o greșeală în lanț, noi nu jucăm la offside, de mult n-am luat un gol așa de ușor. Dar trebuie să dăm și merit celor de la Farul, care au jucători de clasă. Nu poți să fii antrenor și să zici că nu ai ce să-ți reproșezi. Boateng vine după accidentare, Camora e accidentat, Deac e accidentat, nu sunt scuze, dar când nu-i ai pe Deac și Camora, care au jucat toate meciurile în ultimii 6 ani și dintr-o dată nu-i ai, nu e atât de ușor, oricine ar fi antrenor.
Nu avem de unde să scoatem alți jucători, am încredere în ei, sunt convins că dacă câștigăm următorul meci intrăm din nou în cărți. Eu cu Gică suntem prieteni, normal că nu am nimic cu el, dar l-am lăsat să se bucure. Ei erau fericiți, noi supărați. Singurul reproș pe care l-am e că s-au dat 5 minute de prelungiri și s-au jucat 30 de secunde. Și eu am bătut aici 3-0 și nu ne-am salutat, poate că nu ne-am salutat după meci dar Gică m-a sunat a doua zi.
De pe bancă s-a auzit o bubuitură, dar dacă arbitrii așa au decis, nu mai comentez. Cei de la Farul au făcut un meci foarte bun, au știut să stea, să nu facă faulturi, nici cornere n-am avut, dar asta nu înseamnă că dacă aveam dădeam gol. Inspirația va face diferența. Nu vorbesc cu ei după meci. Niciodată nu vorbesc la cald. Întâi revăd meciul, să fiu calm, după care voi vorbi cu ei”, a spus Dan Petrescu, după Farul – CFR Cluj 1-0.
FARUL (4-3-3): Aioani – Kiki, Larie (cpt.), M. Popescu, Borza – Artean, Nedelcu, Băluță – Mazilu, L. Munteanu, Grameni REZERVE: Buzbuchi – Sîrbu, Gustavo Marins, Boli, Casap, N. Popescu, Barbosa, Sali, I. Cojocaru ANTRENOR: Gheorghe Hagi
CFR CLUJ (4-3-3): Scuffet – Manea, Yuri, Burcă (cpt.), Braun – Boateng, Muhar, Cvek – Petrila, Janga, Krasniqi REZERVE: Sava – Peteleu, Țîru, Hoban, Bordeianu, Fica, Yeboah, Bîrligea, Maglica ANTRENOR: Dan Petrescu
Stadion: Academia Hagi – teren principal (Ovidiu – Constanţa)) Arbitru: Colţescu Sebastian (Bucureşti) / A1: Mitruţi Daniel (Craiova), A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe) / Arbitru VAR: Mladinovici Horia Gabriel (Bucureşti), Arbitru AVAR: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER