CFR Cluj a reușit să o învingă pe Universitatea Cluj, în cadrul derby-ului Ardealului din etapa cu numărul 15 din Superliga României.
Toate cele trei goluri au fost marcate din penalty. Pentru „feroviari” au marcat Ciprian Deac și Cephas Malele, în timp ce pentru „șepcile roșii” a înscris Romario Pires.
La finalul partidei, Dan Petrescu s-a declarat mulțumit de rezultatul final, însă nu și de jocul prestat de către echipa sa.
„Bursucul” a ținut să felicite echipa adversă pentru partida făcută, dar și pe Eugen Neagoe, antrenorul Universității Cluj.
Mai mult, Dan Petrescu s-a arătat foarte nemulțumit de faptul că tot stadionul l-a înjurat și a comparat acest lucru cu rasismul.
„Sunt mulțumit de rezultat, însă nu și de joc. Derby-ul nu se joacă, derby-ul se câștigă, exact ca o finală. Nu cred că Isaps e un jucător slab, am fi vrut să avem centrări mai bune, dar în seara asta nu ne-au ieșit centrările. La 2-0 mi-a părut rău că nu a marcat Yeboah, făceam 3-0 și eram mai liniștiți. U Cluj a făcut un meci foarte bun, au fost agresivi. Cum am mai spus, au un antrenor foarte bun și se vede mâna lui.
Nu am văzut nicio fază de la penalty-uri nu pot să mă pronunț deocamdată, dar la următoarea conferință puteți să mă întrebați.
Publicul e liber să facă ceva, e România (n.r a fost înjurat). În România oricine poate să fie înjurat, chiar și legendele. Nu înțeleg cum arbitrul nu a oprit meciul, nu există în lume, un teren unde să te înjure de soție, de familie și să nu oprească arbitrul meciul. Trebuia să se oprească meciul, e la fel ca la rasism”, a spus Dan Petrescu la finalul derby-ului Ardealului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER