Dan Petrescu a luat o decizie cu care a schimbat soarta celor de la CFR Cluj! Ce a făcut „Bursucul” la meciul cu Rapid, prin intermediul lui Nelu Varga
Dan Petrescu va fi numit, în foarte scurt timp, pe banca tehnică a echipei CFR Cluj, dar a luat, deja, câteva decizii în folosul echipei.
Echipa ardeleană a distrus-o pe Rapid, în etapa a 3-a a play-off-ului, învingând în deplasare cu 4-1, iar un mare merit îl are chiar Dan Petrescu.
Dan Petrescu a alcătuit echipa de start a lui CFR Cluj pentru meciul împotriva Rapidului
CFR Cluj intră, în această săptămână, în grupul echipelor care au schimbat trei antrenori în actualul sezon competițional. Dan Petrescu s-a înțeles cu patronul Nelu Varga, iar anunțul numirii va fi făcut cel mai târziu mâine, în condițiile în care duminică echipa ardeleană primește replica celor de la FCSB.
Dan Petrescu revine pe banca tehnică a lui CFR Cluj, după o pauză de exact 10 luni. El pleca de la echipă pe 8 iunie 2023, pentru ca patru zile mai târziu să semneze cu formația sud-coreeană Jeonbuk.
Săptămâna trecută, însă, s-a despărtit de echipa din Coreea de Sud, din cauza rezultatelor slabe, iar revenirea la CFR Cluj părea iminentă, în contextul în care Adrian Mutu părăsise banca tehnică după umilința din sferturile Cupei României, 0-4 la Hunedoara, cu Corvinul.
Și, la fel ca-n povești, Dan Petrescu întâi și-a aruncat buzduganul la CFR Cluj și după aceea sosește și el. Concret, el i-ar fi transmis patronului Nelu Varga să-l numească interimar pe Ovidiu Hoban și a alcătuit echipa de start pentru meciul împotriva Rapidului, potrivit gsp.ro.
CFR Cluj i-a mai avut în acest sezon pe banca tehnică pe Andrea Mandorlini, Adrian Mutu și Ovodiu Hoban
Primul antrenor al lui CFR Cluj în acest sezon a fost italianul Andrea Mandorlini. El a condus echipa timp de 22 de etape, lăsând gruparea ardeleană pe locul 2, cu 36 de puncte adunate din 10 victorii și 6 remize, la 11 puncte de liderul FCSB.
Adrian Mutu a fost instalat după prima etapă jucată în acest an, pe 24 ianuarie, la exact o lună după ce a fost demis de la Neftci Baku. A rezistat 9 meciuri, dintre care 8 în campionat și cel din Cupa României. Mutu a terminat sezonul regulat pe locul 3, la 11 puncte de FCSB și la două de Rapid.
În primele două etape din play-off, CFR Cluj a pierdut pe teren propriu cu Universitatea Craiova, 1-2, și a remizat în deplasare cu Sepsi, 1-1. În ceea ce-l privește pe Ovidiu Hoban, acesta a prins doar un meci, dar este greu de spus cât și-a pus amprenta asupra evoluției echipei.
Dan petrescu a mai antrenat CFR Cluj de trei ori de-a lungul timpului
Dan Petrescu va fi pentru a patra oară antrenor la CFR Cluj. A mai pregătit echipa în sezonul 2017/2018, între martie 2019 și noiembrie 2020 și între august 2021 și iunie 2023. A obținut 5 titluri de campion și a participat de 4 ori în grupele cupelor europene.
A ajuns de două ori în primăvara europeană, o dată în Europa League și o dată în Conference League. În sezonul trecut, a fost aproape să elimine Lazio Roma în play-off-ul pentru optimile Conference League. Echipa italiană s-a impus cu 1-0 pe teren propriu, iar la Cluj-Napoca a fost 0-0.
Primul meci al lui Dan Petrescu pe banca tehnică în noul mandat ar putea fi duminică, pe teren propriu cu FCSB. În acest moment, cele două echipe sunt despărțite de 10 puncte. În ultima etapă a turului play-off-ului, formația din Gruia va întâlni campioana Farul, în deplasare.