Dan Petrescu a prins aripi după victoria cu Rapid, scor 1-0, iar tehnicianul așteaptă un nou titlu în Gruia.
După prima victorie a sezonului, fostul mare internațional român se compară cu legendarul Alex Ferguson, managerul care a scris istorie pe banca lui Manchester United.
Eliminată din Liga Campionilor, CFR Cluj va juca în turul al doilea preliminar al Conference League, la fel ca Sepsi, FCSB și Universitatea Craiova.
Dan Petrescu nu poate uita catastrofa cu Pyunik Erevan, dar dă asigurări că va deveni iar campion, în cazul în care continuă pe banca formației din Gruia.
„E clar că a fost cel mai mare insucces al meu la club (n.r. – eliminarea din Champions League în fața lui Pyunik), dar nu poți să ai numai succese, pentru că nici Ferguson nu a avut la Manchester United doar victorii. A avut ani când a terminat pe 7, pe 8, dar clubul a mers pe mâna lui, știa ce poate. Din punctul ăsta de vedere sunt conștient și am zis și ieri, dacă Dan Petrescu rămâne la CFR Cluj, fiți siguri că 99 la sută campionatul e luat și după trebuie să facem treabă bună în Europa. Știți bine cine câștigă campionate în România în ultimii ani, dar toată lumea uită”, a spus Dan Petrescu.
„Petrescu își face treaba și vrea să ia trei puncte și atât. Ce vedem noi sau ce văd oamenii din tribună nu îl interesează”, a declarat Dinu Gheorghe, la ProSport Special.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER