Dan Petrescu a revenit la obiceiurile vechi şi a făcut praf arbitrajul. A acuzat că decizii greşite la cartonaşul roşu şi la penalty, deşi deciziile au fost clare ca lumina zilei
Dan Petrescu nu a mai suportat și a revenit cu atacurile asupra arbitrajului și a acuzat deciziile clare ca lumina zilei luate de central în CFR Cluj – Poli Iași 2-1.
Antrenorul clujenilor nu a suportat deciziile luate de centralul partidei din Gruia, care l-a eliminat pe Mohammed Kamara pentru lovitura cu cotul pe care i-a dat-o lui Todoroski. De altfel, Dan Petrescu a mai reclamat decizia de la penalty-ul moldovenilor, care, conform spuselor lui, nu ar fi fost corect acordat.
Dan Petrescu, atac nemilos la adresa arbitrajului, după CFR Cluj – Poli Iași 2-1
Dan Petrescu nu a mai suportat și a revenit la vechiurile obiceiuri și a luat cu asalt maniera de arbitraj a lui Bogdan Dumitrache. „Bursucul” a spus că liberianul Kamara a jucat cu frică, deși i-a fost acordat cartonaș galben la primul fault comis, despre care a spus că este mirat că ia un cartonaș meci de meci.
„Din păcate, dacă nu greșim noi, greșește arbitrul. N-am vorbit deloc de arbitraj în acest sezon, dar sunt greșeli prea mari împotriva noastră. Nu poți să dai galben la primul fault, după care Kamara a jucat cu frică…
N-am vorbit deloc de arbitraj, dar meciul se îndrepta către o victorie liniștită, fără o ocazie a adversarului. Cartonașul roșu a schimbat total meciul și am riscat să rămânem fără o victorie care e foarte importantă pentru noi.
E bine că a venit o pauză, avem timp să-i recuperăm pe cei accidentați. Din păcate, Kamara e iar suspendat. În toate meciurile în care joacă ia galben sau roșu, nu știu ce se întâmplă.
A și luat ușor cartonașe. Normal, când ai un galben trebuie să fii mai atent. Oricum, jucătorii merită felicitați, nu a fost ușor, Iașiul e o echipă foarte bună, care se va bate la play-off.
E clar că marcăm foarte multe goluri, dar la apărare suferim. Hențul ăsta se dă când se vrea. Ca o statistică, CFR are zero penalty-uri primite până acum”, a spus Dan Petrescu la Digi Sport.
CFR Cluj, program dificil după revenirea din pauza competițională
Gruparea din Gruia va avea un program încărcat după revenirea din pauza survenită de partidele echipelor naționale. CFR Cluj se va deplasa pe 19 octombrie la Petrolul Ploiești, o echipă care se luptă la play-off, iar etapa următoare va juca în compania celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe.
În prezent, CFR Cluj are 18 puncte acumulate după 11 etape de campionat disputate (V5, E3, Î3).